De 20 de ani constat că cei mai mari anticomunişti sunt tot ăia care au dus-o bine înainte de 1989. Copii sau nepoţi de nomenclaturişti, de diverşi securişti, neamurile lor, toţi se bat cu pumnul în piept, dau lecţii de democraţie şi strigă în gura mare că sunt anticomunişti. Oameni care au stat pe sub paturi şi au urmărit la tv evenimentele din decembrie 1989, dar care au certificate de revoluţionar, mulţi dintre cei care l-au huiduit pe Coposu, l-au votat cu două mâini pe Iliescu şi au înjurat Piaţa Universităţii, toţi se bat cu pumnul în piept, dau lecţii de democraţie şi strigă în gura mare că sunt anticomunişti. Pentru ei nu mai contează nici măcar cei care au ieşit în stradă în decembrie 1989, atâta timp cât aceştia nu sunt de acord cu ideile lor, cu metalitatea lor bolnavă, o mentalitate care a adus România în halul în care e acum din punct de vedere moral.