Imi amintesc de meciul Petrolul – Viitorul Scornicesti, 0-1, din sezonul 1978-1979, cind gazarii mei erau facuti terci acasa de o brigada de arbitri (jur ca nu mai stiu cine a condus acea partida) obligata sa traga cu oaspetii. Putinii care isi mai aduc aminte pot depune marturie ca atunci, la Ploiesti, Revolutia putea incepe. Cu mai bine de un deceniu mai devreme! Lumea innebunise. In momentul in care Petrolului i-a fost anulat un gol perfect valabil (Scornicestiul conducea prin golul lui Soarece) a inceput revolta. Sticle, gradene si tot felul de obiecte au inceput sa zboare spre teren. Fotbalistii din Scornicesti (jucau la echipa din satul ceausestilor Petre Petre, Soarece, Anghel) stateau la mijlocul terenului, ca oile, obisnuiti probabil cu astfel de scene. Recunosc ca, in ciuda faptului ca tata ne-a scos de acolo, pe mine si pe fratele meu, foarte repede, acele imagini socante mi-au ramas pe retina pentru tot restul vietii.
Imi amintesc, eram in liceu, cind, la un meci Petrolul – Victoria, am plins in tribuna tot meciul, revoltat de arbitrajul lui Alexandru Mustatea. Gol anulat Petrolului (Cr. Ene), decizii in favoarea adversarului, o maniera cu care ne obisnuisem totusi in acei ani, dar Mustatea intrecuse orice masura. Era insa fustrarea unui pusti care nu intelegea ca ordinele sunt ordine, iar acestea trebuiesc executate, nu discutate. Era frustrarea unui pusti, care nu peste mult timp, poate si din acest motiv, iesea in strada la Revolutie.
Auzeam la colt de strada, la Dealu Mare, acolo unde se stringeau microbistii ploiesteni pe vremuri, de asa zisul “Corp de Balet” al lui Marin Barbulescu, despre care lume a uitat.
Peste ani, am stat la povesti cu arbitrii care “furau” inainte de 1989. Chiar si cu cei din “Corpul de Balet”. Povesteau cu o nonsalanta incredibila. Faptele lor de arme, care au siluit cariere, vise, ierarhii, erau acum simple povesti vinatoresti. Apoi am asistat la ofensiva din anii “90 a sacalilor arbitrajului romanesc, pusi pe imbogatire. Frica si rusinea disparusera odata cu Ceausescu. Am asistat la sedinte tehnice la care, dupa mai multe spritzuri, observatorul meciului de a doua zi ii ruga pe arbitri sa nu isi bata joc de munca gazdelor, extrem de primitioare de altfel. Arbitrii ajunsesera sa faca legea in fotbalul romanesc, sub stricta supraveghere a FRF, a LPF, a tuturor presedintilor de cluburi. Am scris pina am behait de toate nenorocirile din fotbalul romanesc. Nu ne-a bagat nimeni in seama. Multi dintre jurnalisti s-au adaptat si ei si au preferat sa nu inoate contra curentului. Au aparut apoi fiii de arbitri, nepotii, finii, nasii, vecinii de scara, cumetrii, verii, etc. Arbitrajul romanesc evoluase, devenise o mare afacere. Si uite unde a ajuns.
Imi amintesc cum in decembrie, anul trecut, la Londra, vorbeam cu nea Costica Vilcea, fostul de acum sef al CCA si fost portar al Petrolului in anii “70 (despre care am scris la un moment dat ca a fost dat afara de la echipa dupa ce el si Florian Dumitrescu vindusera citeva meciuri). Iar nea Costica imi spunea, acum, la Londra: “Adi, daca as spune tot ce stiu…” Poate acum, pentru ca nu mai are ce pierde, nea Costica va spune magariile pe care le-a facut, dar si la ce presiuni a fost supus de sefii de la FRF, mai ales, in ultima perioada, de lupii tineri pripasiti in jurul lui Mircea Sandu.
Imi amintesc, eram in clasa a 12-a, de un meci in Giulesti. Am fost cu prietenul meu Dan Iordache si cu tatal sau (Dumnezeu sa-l ierte). Mari petrolisti! Era prima oara cind aveam curajul sa merg pe Giulesti. In acei ani, cind Petrolul si Rapid stateau mai mult prin B, rivalitatea era extreama. De data asta era insa un meci de A. Am condus cu 1-0, dar un anume Ion Craciunescu le-a dat rapidistilor doua penalty-uri absolut gratuite. Tirban le-a transformat si Rapid a batut cu 2-1. Geaca de fis, care a stat uda de ploaie inca vreo trei zile, a fost dovada trecerii mele prin Giulesti in fata microbistilor de la Dealu Mare care ma priveau cu respect.
Si imi mai amintesc, cum, dupa exact 10 ani de la acel eveniment, in “95, acelasi arbitru a tras cu Rapidul pina nu a mai putut intr-o finala cu Petrolul. Dumnezeu a facut insa dreptate! Acelasi arbitru, angajat la magazinele Samsung ale lui George Copos, da acum lectii de morala si e privit ca singurul salvator al arbitrajului romanesc. Vai mama noastra…
Ion Crăciunescu… Mi-amintesc că stadionul Corvinul a fost suspendat nu ştiu câte etape pentru că aşa-zisul cavaler în negru şi-a luat-o (da, l-au prins câţiva băieţi) după ce a făcut praf un meci. Mă gândesc, Adi, că e ceva profund în neregulă cu amintirile noastre – sunt pline de asemenea secvenţe, necinstea, incorectitudinea, furtişagul, minciuna au fost prezenţe cotidiene ale acelor vremuri pe care unii le slăvesc.
Asa este, ce magarie cu Craciunescu! E incredibil cum apare prin ziare si pozeaza in Cenusareasa!