Au dat drum la căldură în Mexic!

Deşi în restul Bucureştiului caloriferele sunt calde de mai multe zile, până în seara asta în Mexic a fost frig. Explicaţii de tot felul, deşi agentul termic duduia în subsolul blocului, strangulat de un robinet care era ţinut închis cu încăpăţânare. Cunosc mentalitatea românului. Decât să plătească pentru minimum de confort, mai bine stă în frig, dă banii pe medicamente şi mai pune o “flanelă” pe el. Gata cu frigul în Mexic! Caloriferul meu, unul nou-nouţ, cumpărat şi montat acum două săptămâni cu nea Ştefan, e o frumuseţe. Parcă e mai frumos când e fierbinte. Că d’aia e calorifer! Sincer, ca unul care nu e totuşi prieten cu căldură, n-am suferit prea tare de frig. Doar atunci când mai aprindeam câte o ţigară în cămăruţa mea şi deschideam fereastra.
Acum pot spune că iarna a venit cu adevărat.
Mă simt ca într-o cabană, cu şemineul plin de lemne arzând. E tare!
Mamă, ce gol a dat Ibrahimovici în seara asta. Băiatul ăsta cu rădăcini în fosta Iugoslavie a bătut de unul singur Anglia într-un amical. A dat patru boabe, iar ultimul a fost o capodoperă, la fel de frumos precum o sculptură a lui Brâncuşi. Una d’aia de nu înţelegi ce vrea să reprezinte, dar care e vândută pe zeci de milioane de dolari.
Au dat drumul la căldură în Mexic! Iar eu scriu. Beau un Cabernet Sauvignon şi ascult muzică libaneză! Apropo, Libanul a mâncat bătaie azi, adică ieri, de la Qatar, în preliminariile pentru Cupa Mondială. Păcat!
M-am întors din Liban de exact trei săptămâni şi n-am apucat să scriu cele două reportaje promise la despărţirea de oamenii ăia absolut extraordinari. Îmi fac eu timp până la urmă.
Peste câteva ore ar trebui să mă trezesc ca să duc fetele la şcoală. Sunt obosit însă şi mai că-mi vine să-i dau sms doamnei Anişoara să mă învoiască, ca să mai prind măcar o oră-două de somn. Mă gândesc însă la fete. Se bucură de câte ori mă văd. Ştiu că nu vor întârzia nici măcar o dată cu tatăl lor. Nicăieri. Nu ştiu însă dacă apreciază exact ceea ce fac pentru ele. Poate apreciază şi nu îmi dau seama. Azi era gata gata să întârziem. Deşi la 7.30 fix, ca de obicei, eram în faţa blocului, în Sălăjan, ele au coborât abia pe la fără 20. A trebuit să le alerg un pic. Plus că, recunosc, n-am dat dovadă de diplomaţie atunci când le-am ţinut o scurtă morală. Apoi, colac peste pupăză, înainte de a ajunge la şcoală, ne-am întâlnit cu o colegă de clasă, care le-a întrebat dacă şi-au adus materialul didactic pentru Cunoştinţe Naturale, nişte seminţe de plante. Parcă le-ar fi dat careva cu ceva în cap. Necunoscând subiectul, predat probabil în săptămâna în care doamna Anişoara le-a primbat prin Tenerife, acum două sptămâni, fetele au început să plângă. S-au liniştit cu greu.
M-am învoit de la lucru câteva ore şi m-am dus şi la 12.00, când au ieşit de la şcoală, ca să le văd. Le trecuse puţin. Sunt însă prea sensibile. Prea îşi fac probleme pentru orice fleac. Greu cu ele! Nici eu nu eram atât de silitor când eram mic. Şi, fie vorba între noi, n-am fost deloc silitor. Minţeam, copiam temele de la colegi, chiuleam, mă băteam, mă uitam pe sub fustele fetelor.
E cald în Mexic! Vineri, fetele vin la Căsuţa Barbie. Vor să stea pe week-end. Ultima oară când fetele au fost în Mexic am pornit caloriferul electric pe care l-am cumpărat atunci când ele aveau doar câteva luni. Ţin minte că se răcise, era noiembrie, în 2004. Era prea frig, în ciuda faptului că porneam aerul condiţionat. Aşa că, într-o sâmbătă dimineaţă, am dat fuga la Unirea. Am luat caloriferul în cârcă şi aşa l-am adus până la Sălăjan.
Gata, mă bag la somn. În noaptea asta nu îmi mai pun pătura în cap. Au dat căldură în Mexic!