Nu mai e nici un secret. Nationala de fotbal a Romaniei nu mai stirneste emotie printre romani. Am fost, in toamna (prin octombrie, parca), la aeroport, la sosirea tricolorilor din Luxemburg, acolo unde Romania obtinuse, matematic, calificarea la Euro. Cinci atirnatori (renumitii Baboi, Limba, Hitler, Nicu galerie si unul al carui nume imi scapa) erau oamenii care asteptau nationala… Nici un alt suporter nu venise sa aplaude echipa lui Piturca. Si daca ar fi venit, ce sa vada? Fotbalisti beti turta? Trist, dar, din pacate, adevarat… La sosirea in Elvetia, ieri, “supervedetele” Romaniei au fost intimpinate de citiva copii curiosi, dar, in schimb, de o armata de jurnalisti. Lipseau Baboi, Limba, Hitler, Nicu galerie si unul al carui nume imi scapa. “Mama, citi sunteti”, s-a mirat Mircea Sandu. Piturca a facut o criza de nervi in momentul in care a vazut ziaristii romani pe pista aeroportului, acolo unde fusesera lasati de un oficial UEFA, care incalcase “ordinul” lui P. Z., ofiterul de presa al FFR. Doar la antrenamentul de la St. Gallen au venit citeva zeci de suporteri. Oamenii lui Piti, aia care rid la intonarea imnului Romaniei, nici nu i-au bagat in seama. La asa antrenor, asa nationala. In afara actiunilor oficiale, fotbalistii echipei nationale se tem sa vorbeasca cu presa. Frica inoculata de Piturca este una de neinteles, in conditiile in care toti sunt fotbalisti profesionisti. Prietenul Adi Georgescu scria ieri, intr-un editorial, despre meritele lui Piturca. Incerca sa indemne, asa cum e normal, la o reconciliere. Nu ai cu cine insa sa faci reconciliere. Cu un selectioner habotnic si indaratnic precum un catir e greu sa ajungi la un consens. Nici nu vreau sa ma gindesc ce s-ar intimpla in cazul in care Romania ar trece de grupe. Vreau ca nationala Romaniei sa cucereasca titlul european. Imi e teama insa ca Piturca va vorbi cu noi doar in limba eschimosilor, fara traducator.