Franţa s-a calificat la Campionatul Mondial ruşinos, golul calificării fiind marcat de Gallas după ce Henry a oprit mingea cu mâna, la o fază la care henţul s-a văzut şi din elicopter. Cât de aproape a fost Domenech de o nouă contraperformanţă cu una dintre cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună, generaţii din istoria fotbalului francez. Franţa a avut nevoie de ajutorul arbitrilor pentru a ajunge în Africa de Sud. FIFA nu îşi permitea un Mondial fără Franţa sau fără Portugalia lui Cristiano Ronaldo, care s-a chinuit şi ea cu Bosnia, tot la baraj.
Nu înţeleg însă cum ruşii au reuşit să rateze calificarea. În seara asta mă uitam pe un atlas al lumii, pentru copii (l-am şi cumpărat, dar îl ţin ascuns, alături de o enciclopedie pentru juniori, pentru Sfântul Nicolae), şi constatam cât de mare a rămas Rusia chiar şi după dezintegrarea Uniunii Sovietice. E cam de trei ori mai mare decât întreaga Europă. Şi oamenii nu sunt în stare să adune de pe întreg cuprinsul ţării11 oameni capabili să bată Slovenia, o echipă încropită în fugă, care furnizează, iată, la 8 ani distanţă, o nouă mare surpriză la baraj. Numai că România nu e cât Rusia. La mentalitate, sigur, ne putem compara cu ruşii.
ufff, ce usurare ca rezultatele in nici un sport nu revin natiunilor in functie de statistici si densitati! Altfel mai apucam noi sa remarcam ce frumosi sunt jamaicanii? 😉
p.s. – asta a fost si cadoul meu de Craciun in clasa a patra : un atlas. Sa le fie cu folos si sa vada si la fata locului ceva din locurile atlasului!
Eh, nu credeam vreodata ca incompetentii sunt promovati si in Vest. Ba, se si insista cu lipsa lor de competenta! Traiasca Henry si, mai ales, Platini! Ce Robbie Keane! Jenant!