S-a mai dus o zi de muncă. Una obişnuită. D’aia despre care nu nu ai vrea să-ţi aminteşti a doua zi, dar care se repetă la nesfârşit. Ca un vis urât, de nu-ţi dă pace. Merg la muncă aidoma vacilor, care bat zilnic islazul. Iar seara mă întoarc acasă, în Mexic, tot ca vacile. Mecanic. În vacanţele mele la ţară, la Pantazi, un sătuc de pe malul Teleajenului, unde s-a născut tata, venitul vacilor acasă, seara, era un spectacol. N-am văzut vreo vacă să rateze…
M-a lovit nostalgia! Aşa, brusc. În mare, cunosc motivul, dar nu vreau să recunosc! În seara asta mi-am cumpărat o sticlă de Sauvignon Blanc, de Ceptura. Ceptura e undeva în Prahova, pe lângă celebrul oraş Urlaţi! Nu e rău! Vinul! Şi acesta e un motiv de nostalgie! Zilele trecute, în primele 48 de ore de la debutul anotimpului ploios, am reuşit să-mi ud toate încălţările din dotare. Plus şosetele aferente. Aşa că m-am decis să-mi achiziţionez o pereche de cizme de cauciuc. M-am dus la…
Cum n-am lustră în celula din Mexic, ci becuri băgate direct în luminatoarele din tavan, n-am avut confirmarea imediată a cutremurului din această dimineaţă. Oricum am realizat faptul că a fost! Cu exact o secundă înainte de a se declanşa, m-am ridicat în cur, în pat. Premoniţie, instinct de conservare ori un al şaselea simţ? Era să zic al şaptelea! M-am uitat repede la fete, că-s la mine. Zânele însă dormeau fără probleme. Am să le povestesc atunci când se vor trezi. N-am mai închis…
Au fost ani, cei ai copilăriei şi ai adolescenţei, când aş fi dat orice să pot schimba o vorbă cu idolii mei. Am avut mulţi idoli, trebuie să recunosc. De la personaje de benzi desenate, până la actori, sportivi, artişti şi chiar eroi ai unor romane care mi-au marcat acei ani. Idoli reali, ori imaginari. Dar au fost ai mei. Când am intrat în presă, acum mulţi ani, mi-am împlinit un vis. Nu neapărat acela de a scrie despre oamenii pe care îi divinizam, ci…
Promiteam în postul anterior că voi scrie despre cum stătea treaba cu filmele în ultimii ani ai regimului comunist. Am să extind însă perioada şi voi demara chiar cu începutul. Începutul meu, fireşte! Nu îmi amintesc exact care a fost primul film văzut de mine. Aş plonja în ridicol dacă aş susţine că ştiu acest amănunt al existenţei mele. Poate dacă mai trăiau mama şi tata… Şi nici atunci nu cred. Nu mai contează. Îmi amintesc însă că am prins vremurile în care cenzura comunistă…
Lea, soră-mea, m-a sunat zilele trecute să-mi spună că a murit doamna Barbu. Doamna Barbu, vecina noastră de la Ploieşti, de pe Găgeni 88. Familia Barbu locuia chiar sub noi, la etajul trei. Erau dintre cei vechi în blocul nostru, chiar printre primii mutaţi acolo, dacă nu greşesc. Doamna Barbu şi domnul Barbu, aşa le spuneam pentru că erau printre intelectualii blocului, aveau doi băieţi: Doru, de aceeaşi vârstă cu frate-miu Edi, şi Zefir, mai mic, parcă, cu un an decât mine. Băieţi de băieţi,…
Pe fotoliul din sufragerie încăpeam lejer alături de frate-miu, Edi. Aşa urmăream desenele animate cu Mihaela, de la 7.20 (cred că asta era ora de difuzare), filmele pentru copii, Teleenciclopedia, filmele de la Telecinemateca, transmisiunile sportive. Era în 1976, la Olimpiada de la Montreal. De asta îmi amintesc ca fiind prima pe care am urmărit-o, alături de frate-miu, din fotoliul aflat în sufragerie, lângă fereastră. Lea, sora noastră, nu avea decât patru ani şi bănuiesc că nu era prea interesată de sport, deşi, la un…
E ireal! Merg pe stradă şi nu se aude absolut nimic. Nici măcar paşii mei. Zăpada nu scârţâie. Doar pe ger scârţâie. Totul pare încremenit. Oameni, maşini. Totul! Timpul zboară înapoi cu o viteză incredibilă. Mă cuprinde ameţeala. Mă uit la mine. Nu mai sunt adultul cu părul albit, nu de nea, ci de vremuri, sunt doar un copil. Nu sunt nici pe Dimitrie Pompeiu, nici pe Şoseaua Iancului, nici în Pantelimon la Cipic, nici măcar pe B-dul Nicolae Grigorescu. Sunt pe Găgeni. Strada mea…
Unii dintre cititorii mei fideli nu şi-au ascuns îngrijorarea vizavi de tăcerea mea, de aici, de pe blog. N-a fost nimic special. Pur şi simplu, aşa cum am spus şi acum două postări, n-am mai avut chef. N-a fost zi, cred, de la Dumnezeu să nu intru pe blog. De cele mai multe ori aveam idei, subiecte, dar îmi lipsea cheful… Ciudat. A fost o luptă cu mine însumi, cu sentimentele ciudate care m-au încercat în toată această perioadă, cu problemele zilnice. Apropo, fetele sunt…
Nu mai ştiu când am fumat pentru prima oară cu adevărat. Îmi amintesc totuşi de câteva fumuri trase la Boldeşti, cu mătuşile Elvira şi Sanda. Fiind mai mari, mai mari decât mine şi fratele meu, ele aveau voie să fumeze! Tot cu ele fumam tulpini de mărar, uscate, luate din grădină. Aveau un gust de doi lei! Mi-am amintit de începuturile mele ca fumător în seara asta, pe stradă, când mi-a venit în nas un fum de la doi adolescenţi ce făceau poştă o ţigară.…