Ce ţară de cacao…

Merg prin ţară şi îmi plânge sufletul când văd cum au ajuns oamenii în România. De puturoşţi nu am milă, ca să-l parafrazez pe motanul Dănilă din Veronica, dar sunt mulţi, foarte mulţi, care îşi duc cu demnitate crucea. Nu cerşesc, nu imploră ajutor… Îşi văd de treabă şi, probabil, sunt fericiţi în nefericirea lor.

Când aud de unde eşti, se uită la tine mai întâi cu puţină curiozitate, apoi, cu ceva invidie, după care vine acel sentiment pe care eu îl simt şi acum, antibucureştean. Şi cum să te părăsească acest simţământ când vezi toată ziua la TV ceea ce se întâmplă în Bucureşti.

Astă-seară, spre exemplu, am dat pe ştiri. Tocmai eu, care am declarat război ştirilor TV. Mai întâi pe ProTV. Era ora 19:00. Oana Zăvoranu, problemă naţională… Schimb pe Antenă. IDEM…

Aceleaşi ştiri, redactate altfel, pe ambele posturi concurente. Mă uit, ascult… Nimic bun nu se mai întâmplă în ţara asta, zic… Când, brusc, pe ProTV apare o fătucă, LIVE, de la “freo” 50-60 de metri înălţime, care ne explică ultima fiţă la români. Să mănânci la înălţime, cică. 17.000 de euro o cină! Incredibil. Dau pe Antena 1. În câteva secunde, apare o fată, din acelaşi loc, INCREDIBIL! Erau în acelaşi loc, dar, probabil s-au vorbit, au intrat live pe rând.

Bucureştenii get beget nu îşi pot închipui cum reacţionează oamenii în provincie când văd asemenea chestii. Bieţii de ei nu au după ce bea apă, dar văd la TV tot felul de bazaconii. Cele două ştiri erau reclamă mascată. Chiar vreau să văd dacă CNA se autosesizează. Auzi, 17.000 de euro o cină la 60 de metri înălţime. Cu banii ăştia, o familie modestă din provincie trăieşte ani buni.

Sunt sigur că, zilele viitoare, vor apărea ştiri cu X sau Y sau Z, “vip”-uri bine înţeles, care şi-au permis un asemenea moft.

Să mai spună cineva că e criză în România. Ce ţară de cacao…

3 thoughts on “Ce ţară de cacao…

  1. Foarte corect si exact ati descris situatia din Romania. As mai adauga disputa dintre Monica si Irinel. Chiar am ajuns o tara de cacao ,nu as dori sa o numesc altfel pentru ca este totusi tara noastra . Adi sunt sigur ca CNA-ul nu se va autosesiza privitor la reclama mascata .Sunt sigur ca au fost cumparati cu ceva banuti.As propune ca solutie valabila pentru toate posturile TV OBLIGATIVITATEA transmiterii in cursul acestor emisiuni a popularizarii unui tanar elev olimpic a aduce in fata opiniei publice a unui caz de boala incurabila ,si sunt sigur ca ar mai fi multe de facut .Daca nu se va respecta acest program ar trebui inchise pe o perioada de timp .Asa cum este acum nu se mai poate continua . Nu sunt de acord cu CONTYGOSS CA SA EVADAM DIN TARA .EU NU SUNT UN LAS SI NU CRED CA ACEASTA ESTE SOLUTIA .MAI PE SCURT SE CHIAMA FUGA DE RASPUNDERE . Si ce in alta parte umbla cainii cu covrigii in coada

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *