“2015 Football League play-offs”, un subiect despre care am vrut să scriu încă de acum câteva zile. Am tot amânat, iar “2015 Football League play-offs” a difuzat deja primul episod.
Ieri, pe “Wembley”, s-a disputat meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a engleză dintre Wycombe Wanderers – Southend United. Au fost în tribune 38.252 de spectatori! La un meci de Liga a 4-a!
Şi ce meci! Wycombe Wanderers, club fondat în 1887, a deschis scorul în prima repriză a prelungirilor, mai precis în minutul 95. A fost de fapt un autogol al tânărului portar de la Southend United, Daniel Bentley.
Southend United, club fondat acum 109 ani, a egalat în minutul 120+2!!! Prin Joe Pigott, atacant de 21 de ani împrumutat de la Wighan.
Şi s-a ajuns la loteria penalty-urilor, acolo unde s-a impus Southend United cu 7-6!
Azi, de la 18.30, în a doua zi pe “Wembley”, se va disputa meciul de baraj pentru promovarea în Liga a II-a. Faţă în faţă se vor afla Preston North End şi Swindon Town.
Preston, fondată acum 135 de ani, e echipa aia la care a evoluat legendarul Tom Finney, devenit ulterior Sir Tom Finney!
Omul acesta, Finney adică, a jucat toată viaţa lui doar la Preston şi a strâns 76 de jocuri în tricoul echipei naţionale a Angliei! Şi asta între 1946 şi 1958.
Swindon Town are şi ea 136 de ani de istorie! Şi unii dintre cei mai răi suporteri din fotbalul englez! Răi, dar buni!
La meciul acesta cred că vor asista cel puţin 60.000 de oameni.
Mâine, în a treia zi de “2015 Football League play-offs”, de la ora 16.00, se va juca “cel mai scump meci din istoria Angliei”! E vorba de barajul pentru promovarea în Premier League dintre Middlesbrough şi Norwich City!
Aici, niciun dubiu: Wembley va fi plin! Adică aproape 90.000 de spectatori.
Middlesbrough n-are cum să nu placă microbistului adevărat. Aproape 140 de ani de istorie! O echipă antrenată în prezent de Aitor Karanka, fostul jucător de la Bilbao şi Real Madrid.
Norwich City e una dintre cele mai simpatice formaţii din Anglia. “Canarii” au 112 ani de istorie, iar în semifinalele play-off-ului au trecut de marea lor rivală, Ipswich Town.
Trei zile de fotbal pe “Wembley”, poate cele mai frumoase trei zile din fotbalul englez.