Încerc să folosesc eficient fiecare minut din timpul pe care-l petrec alături de fetele mele. Aşa se întâmplă mai ales în ultimii trei ani, trei ani şi ceva, de când cineva a hotărât că e mai bine să trăim despărţiţi.
Uneori lenevim, că doar şi lenea are eficienţa sa, dar, de cele mai multe ori, încerc să le arăt fetelor mele lucruri interesante, pe care le-am descoperit alături de alţii, mai mari ca mine, sau singur.
Şi, uite aşa, cotrobăim prin locuri comune sau mai puţin comune. Despre unele am scris, despre unele n-am apucat încă. N-am scris, de exemplu, şi îmi cer scuze pentru asta, despre excursia făcută anul trecut la Olteniţa, un oraş pe care mulţi n-ar da, la prima vedere, doi bani, dar un oraş extraordinar.
Azi am vizitat Cimitirul Bellu. Maria Alexandra şi Ana Larisa se ţineau de vreo trei ani de capul meu să mergem la Bellu. Tot de la mine auziseră despre personalităţile care îşi dorm acolo somnul de veci.
După aproape şapte ore de vizită (am luat o singură pauză la Billa de vizavi), fetele lui tata au plecat cu dureri de cap. “Tati am aflat atât de multe, ne-ai spus atât de multe, încât calculatoarele noastre nu mai fac faţă”, mi-a zis râzând Alexandra.
Niciun moment nu mi-au spus însă: “Tati, vrem acasă, ne-am plictisit”. Iar asta mi-a mers la inimă. Am convenit să scriem despre vizita noastră la Cimitirul Bellu, aici, pe blog, dar altfel decât de obicei. Să scrie ele despre această extraordinară experienţă! Adică să vedem Cimitirul Bellu prin ochii unor copii de 11 ani, pentru care un cimitir însemna până azi un loc trist şi nu un loc plin de istorie, unde poţi asista inclusiv la o lecţie de românism.
Ana Larisa a scris, în timp ce Maria Alexandra a asistat-o pe sora ei mai mare cu două minute (!) întrerupând-o doar pentru câte o idee. Apoi mi-au dictat şi, cu foarte mici retuşuri, a ieşit această compunere!
“Cimitirul Bellu
Cimitirul Bellu este un loc foarte misterios, cu multe secrete şi poveşti interesante.
În Cimitirul Bellu, situat undeva în zona de Sud a Bucureştiului, sunt multe morminte, primele datând de aproape acum 200 de ani.
Aici sunt morminte care adăpostesc osemintele unor artişti celebri, actori faimoşi, de la olimpici până la oameni politici, de la oameni care au scris istoria României până la oameni simpli.
Cele mai înfricoşătoare mi s-au părut cavourile, care sunt adevărate mini-căsuţe în care au fost înmormântaţi oameni.
Cel mai urât cavou pe care l-am descoperit este cel al familiei Urdăreanu. Aşa scria pe el. Făcut din marmură neagră, uriaş, fără gust, cu camere de filmat (!), cavoul strica tot peisajul. Cine e familia Urdăreanu? Nici tata n-a ştiut cine e. Sau nu a vrut să ne spună. Mihai Eminescu are un mormânt simplu faţă de această batoză!
Hai să lăsăm tot ce e urât în urmă şi să vă povestesc despre cel mai impresionant cavou, o adevărată operă de artă, care ne-a fascinat până la lacrimi. Mai ales pe tata. Este vorba despre cavoul familiei Gheorghief, o familie de bulgari foarte bogată, care s-a refugiat în România după începutul Războiului de Independenţă din 1877.
Primele morminte pe care le-am văzut, şi care se află aproape de intrarea principală în cimitir, sunt cele ale lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Ion Luca Caragiale, Adrian Păunescu, George Coşbuc sau Marin Preda.
Am mai descoperit şi locul unde odihneşte Lia Manoliu, marea noastră campioană olimpică la aruncarea discului.
Apoi, am intrat pe Aleea Artiştilor, unde “i-am vizitat” pe Ioana Radu, Maria Tănase, Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru şi mulţi alţii.
Pe cei mai mulţi îi ştim din povestirile tatei.
Am aflat chiar, nu ştiam asta, că doamna Angela Moldovan a murit şi e înmormântată aici.
Am văzut şi cavoul lui Constantin Tănase, despre care tata spune că a fost Charlie Chaplin al României!
La plecare am avut o surpriză. Un paznic al cimitirului, care de plictiseală făcea ace pentru pescuit, ne-a spus o impresionantă poveste a Cimitirului Bellu şi a multora dintre mormintele aflate aici.
Să vă spunem una dintre ele! Cu mulţi ani în urmă, o tânără îndrăgostită de alpinism a urcat pe un vârf din munţii Alpi. În timp ce escalada, ea s-a speriat de un cuib de vulturi şi a căzut. Nu a mai putut fi salvată.
Tatăl ei, un om bogat, a luat bucăţi de piatră din Alpi şi i-a făcut, aici la Bellu, un monument absolut incredibil.
Am vizitat Cimitirul Bellu timp de şapte ore, dar n-am văzut totul! A fost o adevărată lecţie de istorie a României.”