Cum să scăpăm de jăpcarii din servicii?

Scriam acum vreo doi ani, am impresia că imediat după ce m-am mutat în Mexic şi m-am trezit cu o factură de curent în valoare de apoximativ 4.700 de lei (adică 47 de bulioane vechi!), că mi-aş dori să trăiesc ca Robinson Crusoe. Undeva departe de civilizaţie. Dacă ceea ce trăim noi în România se numeşte civilizaţie… Departe de jăpcarii ăştia care ne fură la facturi lună de lună, departe de băncile care te rup cu comisioanele de orice fel, departe de… Departe!

Nu m-a părăsit gândul de a-mi petrece restul zilelor ca Robinson. Noi, oamenii, doar trăim cu impresia că depindem de alţii sau de altele, că suntem dependenţi de ceva sau de cineva anume. Asta e doar în mintea noastră, care refuză să realizeze că în lumea asta, în viaţa asta, suntem pe cont propriu.

De multe ori mi-am închipuit cum ar fi viaţa asta fără ăştia de la Enel sau Renel, cum s-or chema ei, fără companiile de cablu sau fără cei de la firmele de telefonie mobilă, atât de “indispensabili” în ziua de azi. Fără ultimii ştiu cum e. Eram deja bătrân atunci când s-a descoperit telefonia mobilă celulară.

Stăteam ieri, aici, în Mexic, şi adunam valoarea ultimelor facturi. Tot cu plus dădea, orice aş fi făcut! M-am gândit să mai fac ceva economii, adică să mai renunţ la una, la alta.

Cu Renelul, sau Enelul, cum s-o numi el, nu prea merge să o dai la-ntors! Ţin minte că atunci când a trebuit să plătesc factura aia în valoare de 4.700 de lei, băieţii mi-au trimis o scrisoare frumoasă, care începea cu “Stimate abonat” şi se încheia cu “dacă nu veţi achita, ne vom vedea obligaţi să întrerupem alimentarea”!

Cu cablul cred că am să o rezolv. Doar ce am fost la RCS RDS şi le-am zis că vreau să reziliez contractul. Eram chiar curios să aud ce zic. “Staţi la coada aia şi vă dă colega o cerere şi începând cu 1 august reziliaţi”, îmi zice casiera la care abia achitasem ultima factură! Am rămas mască! Aşa … vorba lui Farfuridi, “poftiţi pe uşă afară”! E adevărat, nu mai sunt în perioada contractuală, dar îmi amintesc şi acum perfect cum am reziliat contractul cu Romtelecom, după doar două luni de contract, fără prea mari probleme.

Am ajuns la telefonia mobilă. Sun la “steluţă nu mai ştiu cât”. Apăs tasta “1”, apoi încă una, iar într-un final, “0”, ca să fiu, citez, “transferat la un operator”. Îi explic unuia, a cărui voce e parcă de la o linie erotică pentru pârţari, că vreau să negociez actualul contract. Îmi răspunde că nu se poate, “că contractul e în derulare”!

“Tati, nu mai am bani! Cu ce pana mea să vă achit? Hai să găsim o soluţie”, zic. “Nu se poate. Aşteptaţi câteva secunde”, spune el şi-mi bagă o melodie tristă. Revine abia după câteva minute bune. “Vă mulţumesc pentru aşteptare! Nu se poate”, repetă ca un retardat.

“Tati, fii atent. Uite cum facem. Eu sunt la zi, ieri am plătit. De la 1 august nu mai plătesc. Nu mai vorbesc. Depun cartelele la un centru de-al vostru. Ce faceţi în situaţia asta?”, îi spun pe un ton civilizat. “Nu se poate. Veţi primi în continuare facturi”, o ţine omul pe a lui. “Să mori tu? Ţi-ai dracului cu melcii voştri”, zic în gând şi închei convorbirea.

Cam asta e viaţa unui plătitor de facturi aflat la ananghie. Ce e de făcut? Habar nu am. V-am zis, cu Renelul, sau Enelul, n-ai nicio glumă! Ăştia vin, ţi-au tăiat crentul şi stai ca în peşteră, aşa cum stă o familie de la mine de pe palier de mai bine de trei ani.

Cu cablul, o rezolvi, deşi simt că dacă aş fi fost în “perioada contractuală” (ce expresie frumoasă!), mă pişau şi ăştia!

Ăia de la telefonie se ţin tare. Eu, de felul meu, las de la mine. Nu sunt un tip conflictual. Dar de data asta m-am enervat!

PS:
În timp ce scriam cele de mai sus, sună telefonul. Mă uit pe ecran: “0461”! “Cine naiba e?”, mă întreb. Răspund şi aud: “Acesta e un mesaj, bla, bla, bla. Vă rugăm să participaţi la un sondaj, bla, bla”. Era de la operatorul meu de telefonie mobilă.
“Dacă vreţi să răspundeţi la întrebări, apăsaţi tasta 1. Dacă nu, tasta 2”. Apăs tasta 1! Mi se pun întrebări despre amabilitatea operatorilor şi sunt rugat să notez cu note de la 1 la 10. Le dau note de trecere la primele trei întrebări.
Vine şi a patra: “Cât de mult sunteţi mulţumit de răspunsul solicitării din această dimineaţă?”. Hopa, zic, ia să vezi ce v-o trag, şi apăs tasta 1. Mi se spune că nu am apăsat nicio tastă. Apăs tasta 2. La fel. Apoi tasta 4. Ăstora nu le plac notele 1 şi 2, astea se dau pentru copiat, zic, şi dau nota 4! Se aude apoi brusc vocea feminină a robotului: “la revedere”!!!