Cuvânt înainte

12.12.2011

Sunt mai greu de urnit decât un motor diesel. Aşa sunt eu iarna. Iar băieţii ăştia de la Ploieşti, iubitori de Petrolul, nu şi-au găsit alt anotimp pentru a relansa “Fair Play-ul de Prahova”. Nu puteau face asta vara, când era pauză competiţională? Cel puţin era mai linişte.

În timpul sezonului e greu să-ţi faci loc printre alde Gigi, Vivi şi alte diminutive care ne-au inundat cotidianul. Am crezut că, după un AC Milan – Barcelona văzut la faţa locului, inspiraţiunea îmi revine. De unde… Nici măcar după un Benfica – Oţelul, la finalul căruia te întrebi ce caută băieţii ăia ai lui Dorinel Munteanu în “Şampion Lig”. Parcă sunt, săracii, dintr-un alt film.

Mă bucur însă că, într-un ocean de mediocritate şi de servilism, se mai găsesc câţiva oameni care vor să fie “altPHel”.

O spun mereu, unele dintre cele mai mari câştiguri ale Revoluţiei din decembrie 1989 sunt dreptul la libera exprimare şi dreptul la libera circulaţie. Sunt drepturi care acum ni se par ceva obişnuit. Noi, ăştia mai bătrânii, care am prins vremurile alea nasoale, apreciem al naibii de mult toate astea. D’aia poate nu ne lăsăm călcaţi în picioare. D’aia avem “tupeul” de a spune lucrurilor pe nume.

Şi, pentru că tot ne-am ales meseria asta de pe urma căreia nu te îmbogăţeşti dacă lucrezi cinstit, încercăm să n-o trădăm. Încercăm să fim câinii de pază ai unei societăţi din ce în ce mai corupte, mai lipsite de bun simţ. Şi, pentru că iubim Petrolul, o să scriem şi despre echipa noastră de suflet. Cât mai mult.

Material apărut în ediţia online “Fair Play-ul de Prahova”. Nou-înfiinţată!

 

 

One thought on “Cuvânt înainte

  1. Habar n-aveti cat de greu e sa nu ai cu cine tine.de cand universitatea craiova nu mai exista nu ma mai intereseaza fotbalul romanesc,tot ce imi doresc e ca man united sa ia campionatul in premier

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *