De prin lume adunate

E 1.47. AM! Mor de somn, dar trebuie să vă mai povestesc vreo două!

Sunt în “41”. Vin de la soră-mea, Lea, din Drumul Taberei. Taxez regulamentar, vorba vine taxez, că acum nu mai sunt bilete nici pe transportul de suprafaţă. Pun chestia aia la aparat, iar ăla, după ce piuie asurzitor de vreo cinci-şase ori, semn că nu m-a luat în evidenţă, îşi face milă de mine şi îmi dă “verde”. Lângă mine, doi ţigani. Unul numără bani. Are în mîna stângă un teanc de sute. “Paişpe, cinşpe…”. La “Lujerului” se urcă controlul. Vreo cinci inşi îşi scot legitimaţiile de parcă ar fi de la FBI şi strigă ameninţător: “Legitimaţiile la control”. Tresar, ca prins în flagrant! Îi dau unui tuciuriu legitimaţia, ăla o verifică şi mi-o returnează.
“Să vezi acum spectacol”, îmi zic. Se duce spre ăla de numără bani. Al meu tot nu terminase. “Controlul”, strigă şmecherul cu legitimaţie. Al meu nici nu-l bagă în seamă. Numără în continuare. Controlorul insistă şi se apleacă spre “bancher”. Ăla ridică privirea enervat: “Ce vrei, mă?”. “Legitimaţia de călătorie”. “N-am”, vine răspunsul scurt. “Păi, de ce nu aveţi?”. Al meu numără în continuare. La un moment dat, pune un deget între bancnotele numărate şi alea ce urmau să fie inventariate şi se uită la controlor: “Ce vrei, mă?”. “Legitimaţia de …”. “N-auzi, mă, că n-am”. “Păi, de ce?”. “Că n-am bani”, zice al meu şi începe să numere din nou. “Păi, văd că aveţi bani”, insistă controlorul. “Ce morţii mă-tii vrei, mă? Mă-ta a dracu’ de labagiu, m-am şi încurcat. Tre s-o iau de la început acu’. Şterge-o, n-auzi că n-am bani”. Controlorul îşi dă seama că întinde prea mult coarda şi pleacă. Se răzbună la două uşi distanţă pe o tânără îmbrăcată bine, care nu apucase să vizeze legitimaţia!

Tot în “41”, de data asta chiar în ziua de Crăciun, pe seară! Acum cinci zile! Mă urc în tramvai şi mă pun pe unul din ultimele scaune, ca să nu exagerez cu efortul la Crângaşi, unde staţia de metrou e în spatele travaiului. Pe la mijloc, un grup de tineri discută zgomotos, dar fără să folosească expresii triviale! Chiar sunt plăcut impresionat. Pe la “Tricodava” simt fum de ţigară. “De unde pana mea vine?”, mă întreb, după care mă uit în jur. În spatele meu, stând cu curul pe cutia aia de tablă din fundul tramvaiului, un ţigan fuma tacticos. N-avea nicio greaţă. Aş vrea să-i zic ceva, să iau atitudine civică. De parcă mi-ar fi citit gândurile, omul îmi aruncă o privire ce mă îngheaţă instantaneu. Mai că-mi vine să-l servesc cu o ţigară de la mine. Să-i dau un foc eventual şi să-mi ofer şi căciula pe post de scrumieră. Nimeni n-are curaj să-i zică ceva. Pe la “Lujerului” îşi termină ţigara, apoi se aşează pe un scaun, un pic mai în faţă.

Asta e România mea! Fără a nega valorile, fără a face abstracţie de tinerii valoroşi din ţara asta, pentru că tot pomeneam de ei în postul anterior, mă uit cu tristeţe şi fără perspectivă la tot ce se petrece în jurul meu: în tramvai, în metrou, pe stradă, în piaţă. Unde vom ajunge cu mitocănia asta, cu mârlănia ăsta, cu nesimţirea asta care au ajuns virtuţi pentru mulţi? Să mă ia dracu’ dacă ştiu…