De toată jena

Mi-am făcut un obicei în a citi comentariile cititorilor Evenimentului zilei. Ai ediţiei online, se înţelege. Recunosc, mă uit mai întâi peste comentariile făcute la materialele scrise de mine. Unele mă distrează, altele mă pun pe gânduri, altele mă luminează, însă, din păcate, cele mai multe mă întristează. Aţi văzut că nu am scris mă oripilează, mă scârbesc, etc. Nu, acesta e termenul, mă întristează. Iar tristeţea asta se accentuează pe zi ce trece. Acum doi ani şi ceva, când am trecut pe online, versiunea ediţiei electronice a Evz nu permitea postarea comentariilor direct pe net. Era nevoie ca ele să fie aprobate de un admin. Ţin minte că fiecare dintre noi trebuia să bage o oră, mai târziu chiar două, la validat comentarii. Nu era o muncă uşoară, mai ales dacă scăpai un comentariu nasol la adresa evreilor, şi erau o grămadă, sau mai ştiu la adresa cui. Cele care nu îndeplineau baremul bunului simţ nu erau validate.
Noua versiune permite tuturor să posteze direct pe articol. Cum foarte puţini din colegii mei se uită sau, mă rog, sunt interesaţi, de ceea ce postează cititorii, se întâmplă ca cele mai multe dintre comentarii să rămână acolo. Aşa s-a născut o nouă meserie, cea de postac a unor mesaje publicitare, adrese de site-uri, etc, etc. Aşa s-au înmulţit mitocanii pe forumul Evz.
Când cenzura lucra la comentarii, Evz online era un site curat. Mă uitam la celelalte ziare, mai ales la cele de sport, unde nivelul intelectual al celor care intră e mai redus. Comentariile mă lăsau mască. Toţi retarzii din lume, toţi frustraţii, intrau şi îşi vărsau off-ul.
În ultima perioadă, numărul lor s-a extins. Îngrijorătoare constatatare… Eu am fost înjurat inclusiv la un material din Noua Zeelandă. Atunci am fost foarte dezamăgit.
Am crezut multă vreme, vorba Caţavencilor, că cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât ai lor. Ţi-ai găsit. Probabil, repet, probabil, oamenii cu bun simţ şi care au ceva bun de spus, s-au retras din calea ofensivei mitocanilor care ne-au acaparat întreaga viaţă publică. Citiţi doar comentariile făcute de cititori indiferent de ziar. Sunt apocaliptice. Am mai scris eu aici, pe blog. La adăpostul unui pseudonim, laşii, frustraţii de orice fel, găinarii intră şi înjură. Nici nu mai contează pe cine. Nici nu mai contează de ce. Important e să înjuri, să fii contra. Asta e educaţia primită în ultimii 20 de ani de românii care au căscat gura în faţa televizoarelor, au înghiţit fără să scrâşnească orice balivernă a presei de scandal. Ăştia-s oamenii care au făcut-o mare pe Teo, de la Pro Tv, iar acum se hrănesc cu Răi da buni sau mai ştiu eu ce emisiune.
Atunci e normal ca o ştire precum “Adelina Pestriţu şi-a schimbat nasul, ce părere ai, era mai bine înainte sau acum” să rupe site-ul Evz în două. Ziar “cualiti” cum zicea Grigore Cartianu.
De câteva săptămâni, ProSportul – ediţia online parcă a înnebunit. Titluri bombastice, ştiri fără acoperire, informaţii apocaliptice… Băieţii ăştia au înnebunit de-a binelea. În numele raitingului, al accesărilor. Vorbeam cu un angajat al trustului zilele trecute despre acest aspect. Îmi spunea că asta e. “Tati, tu n-ai face la fel? E vorba despre o afacere…”. Nu, n-aş face, i-am răspuns. E aceeaşi afacere care a îndobitocit atâta lume în ultimii 20 de ani…
Ce scuză…
Pentru că nu mă pricep decât la sport, am să încerc să mă opresc doar la acest domeniu. Mă uitam, acum, cu meciurile astea două amicale, cu Belgia şi Grecia, câtă scârbă faţă de presă din partea tricolorilor, a federalilor, a antrenorilor. Eu cred că, de la un anumit punct, au şi oamenii ăştia dreptate. Din păcate e presa pe care ei au creat-o: obraznică, fără educaţie, agresivă, linguşitoare, aservită…
Noi, ăştia care cât de cât am făcut presă, ne uităm în urmă şi oftăm. Parcă era altceva. Eu am prins vremurile când mergeam la un şpriţ sau lafemei cu fotbaliştii, dar a doua zi nu apărea în ziare. Nu existau paparazzi ăştia, care fac acum “incognito” şi dau “exclusive” despre orice şi despre oricine. Din păcate, se citesc toate aceste porcării.
Tot retrospectiv vorbind, pe vremuri exista o oarecare solidaritate de breaslă. Acum solidaritatea de breaslă înseamnă să faci schimb de casete între televiziuni concurente, schimb de ştiri între ziare concurente… Prostia, iar e valută forte în presa de azi.

Iar când jurnaliştii se atacă între ei, nu poţi decât să tragi concluzia că cine a programat tot acest haos, dacă există cineva, a reuşit.

3 thoughts on “De toată jena

  1. Doamne, cata dreptate ai, Adi! Parca ai fi implinit 100 de ani, nu vreo 40 si ceva, sau cat ai in realitate, asa intelept esti. La noi, astia mai in varsta, epavele cum ne-or fi numind urmasii si chiar colegii de breasl[ nu cum mult mai tineri, ne e dor tare mult de vremurile in care ne intalneam la protocol, la diverse echipe, si nimic nu trecea dincolo de ziduri. Asa ne-am castigat respectul in fata oamenilor de fotbal, observatori, arbitri, presedinti, jucatori, tot asa si l-au castigat si ei in fata noastra. Aveam loc impreuna, nu numai la o masa. Doamne, cate as avea de povestit de-atunci! Dar, din respect mai ales pentru cei pe care i-am cunoscut odinioara si azi nu mai sunt printre noi, ducandu-le dorul, niciodata nu voi scrie macar un cuvintel despre acele zile. Astea sunt vremurile pe care le traim, ce sa mai vorbim!

  2. Multa dreptate ai Adi… Media ar trebui sa se limiteze la relatarea adevarului si atat. Asta ar trebui sa fie rolul presei in societate. E trist sa vezi oamenii renuntand la bunul simt si la principii pentru bani. Ne vindem pe 2 arginti, oricand se iveste ocazia… Cu asemena valori ne intoarcem in “dark ages” in curand…

  3. Mai sunt totusi jurnalisti sportivi(nu stiu daca am scris corect)buni.problema e la consumatorii de media,care nu stiu face diferenta intre un act jurnalistic bun si unul deplasat,sau stiu dar aleg ce e mai prost

Leave a Reply to Dragos Mihai Trestioreanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *