Aniversarea zilei mele de naştere am sărbătorit-o jumătate pe drum, prin Serbia şi prin România, jumătate cu fetele, cu Cipic, cu Dragoş. Am plecat din insula Ciovo pe la ora 11:00, ora noastră, şi am ajuns la Bucureşti, după o nebunie de drum, a doua zi, pe 10 iulie, la 6:00 dimineaţă!
Până la Belgrad totul a mers bine. Nici nu are cum să fie altfel când mergi doar pe autostradă. Apoi, a început calvarul. Ne-am încurcat pe la Pozarevac, dar în cele din urmă am găsit drumul cel bun.
Pe la ora 21:30, deşi eram la distanţă de ţară, am prins Radio România Actualităţi. Am ascultat gala lui Bute. Apoi s-a făcut 12:00 noaptea. Orbecăiam pe clisura Dunării. Fetele dormeau, aşa că cel care mi-a urat primul La Mulţi Ani a fost tot fratele Ciprian! Cel care, câteva ore mai târziu, dimineaţă, m-a sunat şi mi-a zis: “Cumpără şi tu un tort şi vin-o la Dragoş la curte să-ţi urăm la mulţi ani. Iau eu carne pentru grătar”. Şi uite aşa am simţit că-mi sărbătoresc ziua de naştere.
A trecut, în fine. Deja, de câţiva ani, nu mai simt nevoia să sărbătoresc aşa cum o făceam odinioară. Nu ştiu, poate e ceva trecător.
La multi ani sanatosi tie si familiei, Adi!