Despre diversiune…

Pe vremea Tratatului de la Varșovia fiecare țară vasală Moscovei era specializată în ceva. La ordin, firește. La ordinul Uniunii Sovietice, care ținea cont mai ales de calitățile țării respective, ale oamenilor. Astfel și-a făcut România un nume în domeniul diversiunii. Dacă voiai, de exemplu, să comanzi un asasinat, sunai la Sofia. Doreai o diversiune, sunai la București.
Ceea ce a urmat după decembrie 1989 ne-a arătat cât de profesioniste sunt serviciile secrete românești la capitolul diversiune. Trăim de mai bine de trei decenii într-o diversiune continuă, o diversiune care ne-a afectat psihicul, comportamentul, ne-a intrat în sânge, în ADN și reacționăm ca atare.
Din diversiune s-au născut oamenii politici și evenimentele care ne-au marcat ultimii 31 de ani. Am fost mințiți și aiuriți astfel încât nu mai știm să deosebim adevărul de minciună, albul de negru.
Anii petrecuți în presă, în presa aia adevărată, nu în diversiunea de azi, au fost în ceea ce mă privește ca un vaccin. Ca un vaccin anti-Covid 19! Acei ani au avut darul să-mi deschidă minte și să mă facă să înțeleg diferența dintre real și fantastic, dintre adevăr și diversiune.
Am încercat cât am putut, făcându-mi meseria cu onestitate, iar mai apoi scriind pe blog și pe Facebook, comentând altora, intrând în discuții aiurea, să îi determin pe oameni să deschidă ochii, să judece, să își ridice cunoștințele generale la un alt nivel, pentru că fără un bagaj de cultură generală nu poți înțelege fenomenele care ne afectează existența zilnică, chiar și în cazul pandemiei ăsteia. Ajungi să crezi ceea ce ți se servește, ceea ce ți se bagă pe gât. E mai comod așa, iar românul, Slavă Domnului, se numără printre cei mai comozi oameni din Calea Lactee.
În ultimii ani mi-a pierit cheful de scris. Tocmai mie, care dacă nu intram zilnic pe blog aveam atacuri de panică! Nu am avut pretenția că voi schimba lumea, nici măcar dorința de a deveni „influensăr” nu m-a chinuit. Egoismul și lăcomia, lipsa de respect, mediocritatea, ipocrizia fără margini și agresivitatea celor din jur au fost cele care m-au făcut să mă opresc și să îmi văd de ale mele.
Citesc în continuare însă și îmi vine să mor cât de ușor se lasă manipulați oamenii din jurul meu, cât de lesne acceptă tot ceea ce meseriașii în diversiune (cei care ne conduc adică) ne servesc 24 de ore din 24, prin cele mai felurite moduri.
Povestea asta cu ursul Arthur, nu am să înțeleg vreodată de ce nu a fost botezat Ion, Vasile, Gheorghe sau István sau Tibor, că era doar din Secuime, e ultima mare diversiune aruncată de cei care ne radiografiază periodic.
Nu vorbesc prostii. Priviți înapoi, în trecutul nostru comun agitat, și veți descoperi o mulțime de cazuri „Arthur”. Vă veți da seama că șmecherii ne controlează emoțiile, reacțiile, tot, absolut tot. Printr-o simplă știre cu efectul unui bulgăre de zăpadă. Și, vedeți, nu a fost nevoie ca lumea să se vaccineze cu serul lui Bill Gates pentru a fi manipulată!
Este incredibil, pe cuvânt. Oameni de la care mă așteptam să fie lucizi, să reacționeze cu argumente, iar în lipsa acestora mai bine să tacă, s-au amestecat în mulțimea cu creierul spălat de circul și de divertismentul ieftin servit non-stop în ultimii 31 de ani de autorități, care au în spate o armată disciplinată, formată din specialiști și analiști în absolut toate domeniile, din „influensări”, din pseudo-jurnaliști… Suntem o țară de specialiști, de analiști, de editorialiști, de părerologi. În fiecare român trăiește un mic „influensăr”, un mic analist. Dacă nu reușim să îi prostim pe cei din jurul nostru, ne prostim pe noi înșine.
Atât am avut de spus.

One thought on “Despre diversiune…

  1. Corect spus, din păcate suntem prea mici pentru a schimba ceva. Unii, ca mine, am fugit de acolo.
    Unii, ca mine, sunt numiţi “trădători de neam ” de către alţii încă acolo.
    Doar mi-am dorit ca, copiii mei, să nu trebuiască să trăiască în umilinţă, cum am trăit eu.
    Mulţumim Adi!

Leave a Reply to IOAN CATALIN FRANDES Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *