L-am rezolvat pe Rui Pedro! Rui Pedro e băiatul ăla despre care am scris în finalul postului anterior. Între timp am admirat-o pe Borussia Dortmund, o echipă, îndrăznesc să spun, pe alocuri mai spectaculoasă chiar şi decât Barcelona. Am zis pe alocuri. Poate doar Şahtiorul lui nea Mircea să le depăşească. Pe amândouă! Astă-seară am butonat. Şi iar am auzit comentarii proaste. Peste tot. Nu îmi mai e teamă să spun ce gândesc, mai ales aici, pe blogul meu. M-am săturat să ascult toţi neaveniţii şi să citesc toţi analfabeţii ajunşi comentatori ori jurnalişti doar printr-un concurs nefericit de împrejurări. Nefericit pentru noi, muritorii de rând. N-am crezut vreodată că presa din România va ajunge atât de rău. Am prevăzut eşecuri, dar, repet, nici în visele cele mai rele presa nu mi s-a arătat aşa cum e acum, amărâtă, ştirbă, ca o curvă de pe centură.
Presa e pe moarte în România, ăsta e un adevăr pe care nimeni nu-l poate nega sau ignora. În acest moment, vorbesc doar de presa sportivă sau, hai, să bag toată presa în aceeaşi oală, singura scăpare rămâne televiziunea. La Sport e simplu: Digi, dar acolo nu ajungi nici dacă iei Premiul Nobel în domeniu (dacă aşa ceva ar exista). Ajungi doar dacă, vorba lui Toma Caragiu, ai pe cineva, pe lângă altcineva, care să aibă pe altcineva.
Lucrurile sunt simple şi fără perspectivă în presa din România. Perspectiva şi speranţele au murit de mult. Cel puţin ale mele. Eu unul mă agăţ. Continui, paradoxal, să trag. Aşa cum am făcut-o, scuzaţi comparaţia, şi în viaţă, unde în multe situaţii am tras, până am fost pus în faţa faptului împlinit, scuturat tare de mânecă şi întrebat: “Bă, tu chiar eşti prost? Nu vezi că e gata?”. Probabil că mulţi în locul meu şi-ar băga picioarele. E însă chestie de educaţie, de percepţie a fenomenului, de … multe.
Zilele trecute, luni mai precis, am fost la o lansare de carte, la Casa Universitarilor, undeva pe lângă Lahovari. E locaţie veche. Îmi amintesc că acolo mergeam în studenţie, din când în când şi mai ascultam poveşti în timp ce mâncam doar un fel de mâncare. N-aveam bani de un meniu. Adrian Fetecău, de la Radio România Actualităţi, a mai lansat o carte. De fapt e vorba de mai multe articole scrise de el de-a lungul ultimilor ani pe ici, pe colo. Bravo lui.
PS: Era să uit! Era pe acolo şi Ilie Dobre, omul care deţine toate recordurile mondiale. Nu mă întrebaţi care, vă rog. Toate!