Aştept ca un copil să treacă ziua de mâine. De fapt de astăzi. E trecut de mult de ora 12.00 noaptea. Plecăm din nou la Moeciu. Pe lângă obişnuita gaşcă, de această dată l-am corupt şi pe comodul Cipic! Vine până şi Mariana! Mai vin Dragoş, Sorina, nevasta lui, a cărei aniversare e chiar sâmbătă, dacă nu greşesc. Aşadar avem şi un sărbătorit.
În rest suntem aceiaşi: Cârnu, Tomescu, Akebono, am auzit că vine şi Batonul. Păcat că s-au îndepărtat Mugurel şi Mariana. În sfârşit, nu vreau să-mi închipui cât de frumos poate fi la Moeciu zilele astea!
A devenit un obicei, nu foarte scump, de a evada din Bucureştiul stresant. Bine, nici Moeciu nu mai e cea a fost. Unde mergem noi, însă, chiar la capătul localităţii, e un pic altfel. Sau poate doar mi se pare, datorită anturajului. Mă bucur pentru fete, pentru că iarăşi se vor juca afară de dimineaţă până seară, fără să le bată careva la cap. Cineva mă întreba zilele trecute cum de mă descurc singur atunci când plec împreună cu fetele. Că, vorba aia, nu merg la bunici, la rude. I-am răspuns că nu am probleme. Fetele lui tata aveau trei ani şi jumătate când am plecat cu ele în Bulgaria. Doar noi trei. Era să uit, erau şi Christian şi Anne, dar ei erau cu ale lor. N-am avut niciodată probleme cu ele. Mă încurcam, adică nu ştiam ce să le spun exact, doar atunci când mă întrebau de ce nu merge cu noi şi mama lor, adică doamna Anişoara. Niciodată nu am găsit un răspuns.
Drum bun sa aveti si distractie frumoasa!