Distileria din Ghencea

M-am dus în Ghencea pentru Rangers. Recunosc! Am fost curios să-i văd în carne şi oase pe băieţii ăia de îi comentez de mai bine de trei ani. Eram curios să văd cum arată Walter Smith şi Ally McCoist, altfel de cât la televizor. Şi nu în ultimul rând am dorit să le iau pulsul fanilor lui Rangers. Nu le-am luat pulsul, ci mirosul. În viaţa mea n-am văzut atâţia suporteri beţi la un loc şi într-un asemenea hal. Am mers alături de ei pe străzile întunecate care dădeau înspre stadionul Ghencea, prin noroiul şi băltoacele primitoare din capitala nostră. Duhneau a băutură de la o poştă. Întreaga peluză părea mai degrabă o distilerie. Mi s-au părut simpatici, aşa cum îi ştiam de fapt. Tocmai de aceea nu înţeleg ce s-a întâmplat la pauză, când o parte dintre fanii scoţieni s-au războit cu forţele de ordine.

La final am fugit la cabine. I-am văzut pe Weir. 40 de ani are aproape omul ăsta. Incredibil! Iată-l şi pe Wilson, perechea lui Weir din centrul defensivei. Doar 17 ani are Wilson. Cred că vorbeşte cu dumneavostră cu Weir. Fostul goalgheter al lui Rangers, Cris Boyd, părăseşte abătut vestiarul. Nu vorbeşte cu presa. Nici n-ar avea ce să spună. N-a jucat.  Scoate telefonul şi începe să vorbească. Nici un zâmbet. Cred că îl înjură pe Walter Smith, că nu l-a băgat şi pe el nici măcar un minut. I-am văzut pe toţi supuşii lui Walter Smith. Sau, mă rog, aproape pe toţi.

Mi-a plăcut Rangers în seara asta. N-a jucat rău. Am comentat aproape toate meciurile lui Rangers din acest sezon şi ăsta, cu Unirea, e unul dintre cele mai reuşite. Dar cât de departe de ceea ce juca odată Rangers e actuala echipă a protestanţilor…

4 thoughts on “Distileria din Ghencea

  1. Din ce-am inteles, la inceputul meciului au existat probleme cu accesul suporterilor scotieni in sectorul destinat lor din cauza numarului lor prea mare si a portilor de acces insuficiente (functionau 2 din 4). Iar la pauza se pare ca un steward a lovit un suporter…

    In alta ordine de idei…felicitari pentru noul format al blogului!

    P.S. Veniti duminica la Ploiesti? 😀

    • Merita sa incercati! Din ce stiu eu saptamana aceasta a fost licitata demolarea stadionului si e posibil sa inceapa efectiv lucrarile cat de curand! Deci daca doriti sa-l vedeti intreg (cat de cat…) pentru ultima oara…

Leave a Reply to Dragos Trestioreanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *