Am fost zilele trecute, cu treburi, la Tirgoviste. De fiecare data cind merg in fosta cetate de scaun urc si la Manastirea Dealu. Veche de peste cinci secole, manastirea este celebra pentru ca adaposteste capul domnitorului Mihai Viteazul, recuperat de fratii Buzesti dupa moartea acestuia. Ramasitele Viteazului se odihnesc sub o lespede de marmura, cum intri in biserica pe mina dreapta. Daca nu esti atent, nici nu vezi mormintul. Intreaga zona a Manastirii Dealu are ceva mistic, greu de explicat. Stai ore in sir si nu te plictisesti. Minunile tehnicii fac posibila ascultarea slujbei chiar si din curtea interioara a complexului, in cazul in care suferi de claustrofobie sau, pur si simplu, vrei sa stai in aer liber. Biserica iti da putere, in primul rind ca de la inaltimea ei vezi toata Tirgovistea. Scrutind orizontul, de fiecare data caut din priviri stadionul CS-ului si imi aduc aminte de nea Gicu Dobrin, cel care, la apus de cariera, a lasat Argesul care nu-l mai dorea si a venit linga Turnul Chindiei. Cind venea vorba despre Tirgoviste, nea Gicu imi povestea cum venea cu echipa, inainte de meciuri, sus, aici, la Manastirea Dealu. Nu se putea abtine si le lua banii la pocker colegilor chiar si in curtea sfintei biserici. Apoi se ducea si privea stadionul. Era plin ochi si mai erau doua-trei ore pina la meci. Se intorcea spre Vica Greaca, cel care i-a inteles cel mai bine fentele, si ii spunea acestuia: “Vica, hai sa mergem. Avem treaba. Hai sa le facem o bucurie la oamenii aia”.