Doi ani fără nea Gicu… Doi ani fără tutun!

Cred că aveam vreo 12 ani când am fumat prima oară. Eram la Boldeşti, la bunicii din partea mamei, iar mătuşile mele, Sanda şi Elvira, mă lăsau să trag din ţigarile lor. Îmi şi spuneau formula magică prin care fumul se ducea direct în plămâni, după care ieşea, triumfător, afară, însoţit de o tuse nebună. “Iiihhhh, caii mei”. Cunoscătorii cunosc aceste cuvinte!

Apoi, într-o noapte de Revelion, în subsolul beciului, locul nostru de joacă preferat, am făcut poştă un “Snagov”. Eram cu Doru, cu Răzvan, cu Jipe, coechipierii mei din copilărie. Aveam 17 ani. Am început să fumez ocazional. Mai mult să le impresionez pe fete sau pur şi simplu să ţin pasul cu moda. N-am fumat însă niciodată Carpaţi fără filtru, Mărăşeşti sau alte mărci ieftine. Aveam sau n-avea bani, încercam să mă ţin tare. Golf, la 21 de lei pachetul, Unirea, Doina (cu acel gust sărat) – astea erau parcă 25 de lei.

În armată au apărut BT, Vek, Vikend (parcă aşa se scria) şi marea mea dragoste, Kentul. Kent lung. Nici nu era altul la ora aia. Cu un pachet de Kent, îţi luai o permisie de 48 de ore, ori o scutire, mai târziu, în facultate. Cu un cartuş, adică zece pachete, aveai asigurat un concediu medical ori îţi aranjai un examen. Kentul a fost pentru român, înainte de 1989, valuta cu care deschidea orice uşă. Alături de cafeaua Alvorada. Stelu Enache, bunul meu prieten, compusese o melodie, iar câteva versuri îmi erau dedicate: “Sunt student şi cânt prea lent, n-am un ban în buzunar, fumez doar Kent”. Cam aşa ceva!

Am fumat mulţi ani. De la câteva ţigări, porţia zilnică a atins recordul la moartea mamei, trei pachete. Mă minţeam spunându-mi că fumatul e o plăcere. Poate singura! M-am minţit până acum doi ani. Când nea Gicu Dobrin a murit, în 26 octombrie 2007, ziarul m-a trimis la Piteşti. Avusesem o relaţie destul de apropiată cu nea Gicu. Am stat acolo patru zile. În ultimele două, lumea îmi prezenta condoleanţe crezând că fac parte din familie. Într-una dintre nopţi, în tribuna oficială a stadionului din Trivale, am rămas doar eu cu nea Gicu. Am stat minute bune uitându-mă la el. Vedeam un om la 60 de ani, ce vârstă frumoasă, răpus de fumat, marea mea plăcere. A urmat un dialog cu nea Gicu. La sfârşit i-am promis că mă voi lăsa de fumat. “Vreau să-mi văd fetele mari”, i-am zis lui nea Gicu. A doua zi, am aruncat ţigările, brichetele şi mi-am propus să nu mai fumez. Şi n-am fumat în ziua aceea. Şi nici în cele care au urmat. De atunci au trecut doi ani. De la moartea lui nea Gicu.

M-am îngrăşat. Nu cred însă că din cauza faptului că m-am lăsat de fumat, ci pur şi simplu din pricina faptului că sunt un gurmand. În scurt timp după ce m-am lăsat de fumat, am realizat că tocmai reuşisem să îndrept una dintre gravele erori făcute până atunci. Bani aruncaţi pe fereastră, sănătate zdruncinată… Şi, apropos, de atunci nici nu mai beau cafea. Am zis să nu am tentaţii. Şi am văzut că se poate şi fără cafea.

Mulţi s-au mirat că am putut să spun stop fumatului. Le-am spus că a fost una dintre cele mai uşoare decizii luate vreodată. Nu îmi e dor de ţigări. În schimb, de nea Gicu Dobrin, da…

PS: Ar fi nedrept să îl uit pe şoferul Tinel, de la Evz, cel care m-a bătut la cap ani în şir să mă las de fumat, inclusiv în perioada când mergeam la nea Gicu, la Piteşti. Tinel îmi spune uneori că n-am ambiţie, că nu sunt în stare să fac ceea ce el făcuse cu ceva ani înainte. Şi m-a ambiţionat foarte tare. Exemplul meu a fost urmat de o mulţime de apropiaţi! Darius, cumnatul meu, Nicu, soţul mamei Steliana, dar şi alţii şi-au zis: “Dacă Adi s-a lăsat de fumat, putem şi noi”. Şi au reuşit!

3 thoughts on “Doi ani fără nea Gicu… Doi ani fără tutun!

  1. Da, e greu sa te lasi. Trebuie ambitie mare de tot. Dar nu trebuie treptat, ci asa cum ai facut tu. Dintr-odata! Am reusit si eu, acum sase ani si ceva. De cafea “scapasem” mai devreme. Cu varsta, a trebuit sa “scap” de multe altele. Insa, imi mai raman destule.
    Altfel, Dumnezeu sa-l odihneasca, acolo, Sus, pe Gicu Dobrin, un fotbalist nepereche si un om cu o modestie si un bun simt rar intalnite la o vedeta. Atunci, erau vedete in adevaratul sens al cuvantului! Nu ca azi, fostii lui concitadini si elevi!

  2. Esti tare frate! eu m-am lasat de 4 ori, dar inca fumez. Nu mult, insa nu trece o zi fara sa aprind o tigara. Am promis sotiei mele ca o sa las tigara, dar nu am avut puterea s-o arunc.

  3. In anii ’90 cu ocazia unui meci Petrolul – F.C. Arges l-am intalnit pe strada pe Gicu Dobrin in vecinatatea hotelului Prahova. Am intrat in vorba cu el, cerandu-i un autograf (stiam de la tata ce mare jucator a fost) si-am ramas placut surprins de cat de modest si prietenos s-a comportat cu mine, de parca eu ii facusem o favoare cerandu-i autograful!
    In rest…ma bucur ca mai sunt si oameni care se lasa de vicii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *