Minel şi ecologistele lu’ tata!

Ana Larisa şi Maria Alexandra au făcut azi ceea ce ar trebui să facă autorităţile locale sau judeţene din Galaţi. Nici nu mai contează care. Aflate pe malul Dunării, oficial la pescuit, neoficial la joacă, fetele lu ‘ tata au adunat toate peturile, pungile de plastic şi hârtiile pe care le-au găsit în zonă şi le-au pus pe foc.
Pe un foc făcut, tot ecologistic vorbind, din lemnele aduse de Dunăre şi abandonate pe mal.
Azi dimineaţă ne-am trezit cu o ninsoare ca în poveşti. N-a durat însă decât vreo 20 de minute. Apoi am mers la pescuit, la Dunăre, cu Minel, fratele lui Gigi. Omul e fabulos. Cred că sunt singurul care acceptă să meargă cu el la pescuit. Cei mai mulţi dintre cunoscuţii săi îl refuză atunci când primesc invitaţia de a merge la peşte. Alţii nici măcar nu îl mai bagă în seamă. Are scule de zici că e campion mondial! Ascultându-l, ai zice că e doctor în pescuit. Minel e un tip supersimpatic. Vorbeşte despre pescuit cu o pasiune ieşită din comun. O zi alături de el pe marginea Dunării sau a unui canal oarecare din jurul Galaţiului e ceva unic. Nici nu mai contează că nu prinzi ceva, că eşti obligat să treci pe la piaţă să cumperi peşte ca să nu te faci de râs acasă. Minel e ca un medicament pentru un “bucureştean” ca mine.
Minel lucrează la gaze, iar un dialog telefonic cu subalternii săi, am uitat să vă spun, omul e absolvent de facultate, adică, să ne înţelegem, e delicios! Îi ceartă, îi laudă, îi păcăleşte, le spune că a tocmai ce s-a luptat cu un somn de 100 de kile.
Are un Matiz alb, maşină de serviciu, pe care nu cred că l-a dus vreodată la spălătorie.
Nu cred că mai e vreun om pe lumea asta să se laude cu mine aşa cum o face el. Nici chiar frate-său, Gigi.
“Cum, nu ştii cine e omul? Faci mişto sau eşti fraier? E Adi Dobre, de la Bucureşti. Ziaristu’, comentatoru’. Eşti nebun? El e, tată”, le zice Minel celor din jur. Azi, înainte de a pleca spre Dunăre, am intrat în magazinul de la colţ. De la colţul străzii lui. Un magazin care ţine loc înclusiv de cârciumă. Minel şi-a luat ţigări şi, de asemenea, câte ceva dulce pentru fetele mele. Le iubeşte extraordinar. Intră în butic, salută cu voce tare, după care îi şopteşte vânzătorului, umflându-se în pene: “El e mânca-ţi-aş gura ta. A venit la Galaţi. Mergem, aşa, la un peşte, să ne relaxăm”. “Ştiu, îi zice omul de după tejghea”, uitându-se către mine. “Mi-ai povestit”, mai zice omul, după care îmi bagă un “Să trăiţi”. Dau mâna cu el şi chiar mă simt important.
Minel mă face să mă simt important. Că aşa e în viaţă. Alţii te fac să te simţi de căcat…
Iar m-a prins noaptea. E trecut de 1.30! Aseară m-a prins 3.00. Am tras un grătar pe cinste. Cu Gigi şi cu încă un prieten al lui, Virgil. A venit omul cu 10 medalioane de somon. În prealabil am făcut o pastramă de miel pe care am halit-o direct de pe grătarul în jurul căruia fetele se jucau cu focul ca nişte licurici.
După masă, Virgil m-a tras pe mâini. Mi se făcuse rău!