Enzo Bearzot

Îl ascult de minute bune pe marele comentator italian Enrico Ameri, de a cărui voce se leagă marele triumf al squadrei-azzurra la Campionatul Mondial de fotbal din 1982, din Spania. Căutam să-mi aduc aminte de echipa Italiei, cea mai frumoasă din istorie, cu siguranţă. Aşa, ca să-mi treacă dorul de Enzo Bearzot.

Don Enzo a murit ieri. Adică alaltăieri, că e trecut de mult de miezul nopţii. Parcă aş fi pierdut un cunoscut. M-a durut tare, în primul rând pentru că am iubit enorm acea echipă a lui Bearzot. Adică aia care a jucat la trei mondiale, Argentina 78, Spania 82 şi Mexic 86. În Mexic era deja obosită.

Am dat imediat pe Gazzetta dello Sport. Doliu… Am scris şi eu repede ştirea şi i-am dat drumul pe online. M-am uitat apoi pe siteurile ziarelor de sport de la noi. O ştire scurtă, fără niciun fel de rezonanţă, anunţa moartea lui Bearzot. Prea puţini dintre tinerii jurnalişti din ziua de azi au habar cine a fost Enzo Bearzot.

Mondialul din Argentina, din 78, îmi e cel mai drag dintre toate. Asta pentru că de el îmi amintesc cel mai limpede. Am mai scris aici, am în minte chiar şi finala din 1974, din Germania, văzută cu frate-miu, Edi, înghesuiţi pe un fotoliu în sufragerie. În Argentina m-am îndrăgostit de Italia lui Bearzot. După acea serie uluitoare din grupă: trei victorii. Una chiar în faţa Argentinei, 1-0, gol Roberto Bettega. Parcă văd şi acum golul lui Bettega. La Italia, în atac, juca un puşti. Avea numărul 21 pe tricou. Vârsta lui. Se numea Paolo Rossi.

A venit însă şutul lui Haan din ultimul meci al fazei a doua a grupelor, o execuţie de la mare distanţă, iar Olanda s-a dus în finală.

Patru ani mai târziu, Italia, mult mai matură, câştiga titlul suprem. Am fugit din spital ca să văd finala acasă, înghesuit din nou într-un fotoliu, ca în 1974, de această dată însă alături de toţi vecinii de pe Găgeni 88 din Ploieşti. Erau câţiva pe hol, care doar auzeau. Mai făceau cu schimbul din când în când ca să vadă meciul transmis de Televiziunea Bulgară.

Meciul Italia – Brazilia, acel nebun 3-2, nu l-am văzut. Nici n-am ştiut rezultatul decât a doua zi când tata a venit la mine la spital, în vizită. Apoi, după două zile, am citit cronica în Sportul.

Enzo Bearzot a fost un om ales. N-a antrenat decât naţionalele Italiei. E adevărat, are în CV câteva luni petrecute la Prato, dacă nu mă înşel, dar nu se pune. Când şi-a dat seama că epoca fotbalului romantic, spectaculos, se pregăteşte să apună, s-a retras. Acum a făcut-o de tot. Bearzot a intrat în istorie şi nimeni nu îi poate lua meritele. Nimeni nu îl poate contesta. La noi s-ar fi găsit, că, vorba aia, suntem specialişti în a denigra.

Bearzot a luat cu el şi ceva din copilăria mea. Aşa cum se întâmplă ori de câte ori dispare cineva care mi-a marcat pozitiv existenţa. De câte ori n-am fost Paolo Rossi sau, mai degrabă, Dino Zoff pe maidanele din cartierul de Nord al Ploieştiului! Toţi eram italieni în acea perioadă. Mai târziu ne-am schimbat naţionalitatea, bine înţeles, ca orice copil. Am fost şi Mihailov, şi Iskrenov, şi Gulit, şi Arconada, dar ce nume n-am purtat?

Toată acea perioadă, din care am povestit, a coincis cu anii în care m-am pus la punct cu toată istoria fotbalului. Descoperisem odiseea naţionalei României la primul Campionat Mondial de fotbal, citeam cărţile lui Ioan Chirilă, cronici din ziare vechi, articole scrise cu multă măiestrie, îl ascultam pe tata, o adevărată enciclopedie ambulantă în materie de fotbal, care mă fascina cu poveşti despre Banks, Iaşin ori Ferenc Puşkaş. Cum să uit acea perioadă? Cum să-l uit pe Don Enzo?

2 thoughts on “Enzo Bearzot

  1. si eu sunt din ploiesti si imi amintesc cu placere de primul campionat mondial vazut de mine , de fapt doar cateva meciuri pe bulgari,. scorul din meciul cu brazilia l-am aflat din ziare, tin minmte si acum titlul ,,rossi si zoff elimina brazilia,,. un mare antrenor care a cucerit titlul mondial in ciuda unui mare razboi cu presa aflindu-se in silenzio stampa. RIP don ENZO BEARZOT

  2. off topic

    Azi noapte te-am auzit comentand Rangers – Motherwell. Ce meci a fost! Vladimir Weiss poate devenii un mare jucator pentru “albastrii” in scurt timp. Imagineaza-ti un 4-4-2 cu Fleck si Weiss pe benzi, un Miller intr-o zi de gratie…
    Iti transmit ca mi-a placut mult comentariu, mi-a placut atmosfera de sarbatoare pe care ati creat-o in timpul mecului. Parca as fi fost la MOTD. Astept cu nerabdare si celelalte transmisii marca SPORT 1.
    Deoacamdata n-am nimic de reprosat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *