În urmă cu doar câteva săptămâni, amicul Daniel Conţescu se întreba pe “feisbuc”: “Ce mai face Kokoneshi?”.
“Bună întrebare”, zic. Chiar, ce o mai face Ştefan Kokoneshi, albanezul care a rămas celebru în memoria microbiştilor ca fiind omul ce i-a adus la Steaua pe jucătorii Albert Duro şi Elton Ceno? Ultimul, dacă nu mă înşeală memoria, a fost primul stranier din istoria Stelei.
“Kokoneshi 1”, “Kokoneshi 2” şi aşa mai departe
Ştefan Kokoneshi devenise cu ani în urmă angoasa vieţii mele. Omul ăsta mă suna şi de zece ori pe zi. Ca să-mi ceară numărul de telefon al nu ştiu cărui antrenor sau conducător de club. Mă suna uneori doar, aşa, ca să se spovedească, să mi se plângă. Să-mi povestească despre obstacolele pe care le întâlnea într-o Românie egoistă şi lipsită de scrupule, şi în care metodele mafiote au fost mult mai repede implementate decât toate sfaturile venite din partea Uniunii Europene sau a bandiţilor de la FMI.
De multe ori, Kokoneshi mă suna a doua zi ca să-mi ceară aceleaşi numere de telefon sau să-mi spună aceleaşi probleme. “Băi, Ştefane, ce pana mea, tu n-ai agendă telefonică. Mi-ai mai cerut numărul ăsta de trei ori săptămâna asta”, îi ziceam iritat. Iar el găsea imediat o scuză. Nu îi purtam pică, însă.
Schimba cartelele de telefon ca pe şosete, astfel încât aveam în memoria telefonului mai multe numere de pe care mă suna. “Kokoneshi 1”, “Kokoneshi 2” şi aşa mai departe. La un moment dat, treceam şi anul!
Gică Hagi la Real Madrid, Gică Popescu la PSV Eindhoven şi Cristian Chivu la Ajax
Şi, într-o bună zi, anul de graţie 2014, sună telefonul. După întrebarea lui Daniel Conţescu de pe “feisbuc”. Mă uit pe ecranul generos al telefonului. N-aveam numărul în memorie. Răspund. “Alo”, se aude înfundat de la celălalt capăt al “firului”. După care continuă: “Salut, Adi! Sunt Kokoneshi! Ştefan Kokoneshi! Ce faci? Ce fac fetiţele? Sunt la şcoală?”.
Sincer, m-am bucurat de reauzire! În ultimii aproape 20 de ani, de când ne cunoaştem, l-am ajutat mai mereu pe Kokoneshi. Poate şi pentru că nu găsea un punct de sprijin nicăieri. Lumea, adică “oamenii de fotbal”, ziariştii, se amuzau pe seama sa. Râdeau de modestia lui, pe care o asociau adeseori cu sărăcia sau, poate, cu zgârcenia.
Kokoneshi nu era, în anii trecuţi, decât un om venit în România ca să câştige un ban. Făcea pe impresarul. Aducea jucători, pe care îi propunea cluburilor din România. Nu conta liga. Să faci pe impresarul într-o perioadă în care fraţii Becali dominau piaţa şi sugrumau orice concurenţă era ori curaj, ori nebunie.
Băieţii ăştia, aflaţi acum la puşcărie, au reuşit să caroteze orice concurenţă, inclusiv cu ajutorul presei. Chiar şi pe “olandezul” Mircea Petescu, artizanul celor mai răsunătoare transferuri din istoria fotbalului românesc: Gică Hagi la Real Madrid, Gică Popescu la PSV Eindhoven şi Cristian Chivu la Ajax.
Leonat Preloshi, un atacant cumpărat de Petrolul
Kokoneshi avea însă încăpăţânarea aia tipică aromânilor. Am scris odată, la “Kicker Sport Magazin” povestea familiei lui.
Kokoneshi al meu e originar din Grabova, o localitate din Albania, de unde se trage familia marelui Andrei Şaguna, aromân şi el.
Nu e aşadar musulman, deşi, după cum povesteşte Ştefan, “musulmanii din Albania consumă băuturi alcoolice şi carne de porc fără nicio greaţă”!
De multe ori, pentru că niciunul dintre noi nu avea bani, ne întâlneam în parcuri sau, pur şi simplu, pe stradă. Îi plăcea că ascult şi, din când în când, îi mai dau câte un sfat.
Bătea România în lung şi-n lat cărând după el, în trenuri de noapte sau prin autobuze nenorocite, “tinere talente” ale fotbalului albanez, jucători dornici să prindă un contract într-una din ligile de la noi. Fără succes însă. Motivele sunt diverse.
Kokoneshi a rămas astfel în memoria tururor doar cu transferurile lui Ceno şi cu Duro. Şi cucel al lui Leonat Preloshi, un atacant cumpărat de Petrolul, acum aproape de un deceniu şi jumătate cu suma de 30.000 de dolari! Bani, nu glumă! Şi, parcă, ar mai fi câteva nume de albanezi, dar îmi scapă acum.
“Kokoneshi 2014”
În paralel cu meseria asta de impresar, Kokoneshi încerca să facă afaceri. Acum îţi spunea că e gata să semneze un contract de nu ştiu câte milioane de dolari, acum îţi spunea că afacerea a căzut!
După mulţi ani, să fie vreo 5-6, poate mai puţini, poate mai mulţi, naiba mai ştie, Ştefan Kokoneshi revine în România şi primul pe care îl sună, din vechile sale cunoştinţe, e subsemnatul! Mă simt flatat. Apreciez mult mai mult când mă sună un om normal, decât dacă m-ar suna vreun şmecher. Ăsta din urmă sigura are un interes.
Acum, cu Ştefan Kokoneshi, interesul era al meu. Chiar vroiam să scriu despre el. Ne dăm întâlnire, dar, nu mai ştiu din ce motiv, totul se anulează. Apoi, preţ de câteva săptămâni, linişte. Până într-o seară când apelez “Kokoneshi 2014”. Aşa îl am trecut în memoria telefonului.
“Sunt la Tirana! Mă întorc în România săptămâna viitoare”, zice Kokoneshi, care nu se plânge că e pe “roming”. Îl rog să-mi aducă din Albania un magnet!
Îmi povesteşte că vine cu “bisnisuri”. Din cele mari, mai apucă să-mi zică el. Zâmbesc!
După o nouă întâlnire ratată, azi m-am văzut cu Ştefan Kokoneshi, undeva pe lângă gară, la unul din hotelurile alea insalubre pe vremuri, pline de ploşniţe, de “peşti” şi de vagaboande. Acum arată altfel. Şi hotelurile de lângă Gara de Nord şi Ştefan Kokoneshi al meu.
Am magnet din Albania!
Ştefan, ajuns acum la 55 de ani, are costum elegant, cravată, pantofi de piele întoarsă şi, cred, s-a vopsit! Şi-a vopsit părul. La rever poartă o insignă mică a Stelei. “Merge la costumul ăsta”, zice el.
Ne aşezăm, eu comand un pepsi, el un lipton şi povestim. Discuţia demarează însă cu întrebările puse de el: “Ce fac fetiţele? Sunt la şcoală?”.
Ştefan Kokoneshi bagă mâna în buzunar şi scoate o sacoşică minusculă pe care mi-o face cadou. Mă uit în ea. E un magnet din Albania!
VA URMA!
Explicaţii foto:
Foto 1: Ştefan Kokoneshi, colecţia primăvară-vară 2014!
Foto 2: O maşină a uneia dintre firmele familiei sale, din Albania, aşa cum mi-a povestit!