Nişte băieţi forţoşi au intrat acum vreo patru zile în redacţia ziarului Adevărul şi au “umflat” una dintre imprimantele din redacţie. N-a protestat nimeni. Sau aproape nimeni. S-a găsit totuşi unul care să-i întrebe pe băieţi de sănătate. “Nene, vezi-ţi de treabă”, a venit, prompt, răspunsul. Pentru nişte oameni care în ultimele luni şi-au primit salariul la… la mişto, episodul n-a părut unul de SF, ci unul previzibil până la urmă.
Cică, miercuri, la Adevărul se stinge lumina. La propriu! Adică vin băieţii, tot ăia de au săltat imprimanta, şi întrerup curentul.
După părerea mea, de gazetar bătrân, falimentul Adevărului e cel mai spectaculos din istoria postdecembristă a presei româneşti. Mărturisesc că, la un moment dat, am fost un pic invidios pe cei care lucrau la mogul. Însă, am fost sigur în permanenţă că, mai devreme sau mai târziu, Adevărul se va duce în cap. Chiar şi atunci când la noi se dădea afară la greu, salariile erau înjumătăţite, iar multe vârfuri fugeau la Adevărul. Am eu, aşa, un fler al meu. Şi, jur, n-a dat greş niciodată. Flerul! Cu sute de şefi, cu salarii jignitor de mari, cu proiecte faraonice, care nu avean nici cea mai mică acoperire, nici măcar una teoretică, era clar, pentru cei care se pricep la fenomen, că Adevărul va eşua în cele din urmă. Nu uit nici ştirile răutăcioase la adresa Evenimentului zilei. Cum se întâmpla ceva în redacţia Evz, pac la Adevărul, acolo unde chiar foştii noştri colegi ne luau la mişto. Nu mai contează.
Într-un fel mă bucur că Adevărul s-a dus dracului. Cine e Adevărul până la urmă? E Scânteia, fraţilor! Pentru cei care au uitat poate, Adevărul e de fapt Scânteia. Cine a fost Scânteia? Ziarul Partidului Comunist Român!