Citesc de citeva zile “Experimentul Pitesti”, o carte cutremuratoare scrisa de Traian Popescu, fost detinut politic pe vremea comunistilor, ultimul in viata dintre cei care au cunoscut pe pielea lor procesul “reeducarii” in temuta inchisoare argeseana, dupa cum povesteste colegul si prietenul Andrei Craciun. Cartea o citesc in metrou, in tramvai, in general in mijloacele de transport in comun pentru ca acolo gasesc timp, incercind totodata, tinind uneori coperta la vedere, sa-i fac reclama. Sa-i fac reclama pentru ca este trist sa constati aproape in permanenta ca romanii nu-si cunosc istoria. Relatarile lui Traian Popescu sunt uluitoare. Nu am fost socat, pentru ca am mai citit carti pe seama acestui subiect. Pot spune ca am plins atunci cind, imediat dupa 1989, mi-a cazut in mina “Fenomenul Pitesti”, al lui Virgil Ierunca. Dincolo de sentimentul de revolta care m-a incercat firesc, un complex de inferioritate m-a chinuit mult timp. Un complex de inferioritate fata de toti cei care au supravietuit puscariilor comuniste sau care au evoluat, ca actori, in aceasta oribila piesa de teatru. Alin Savu, fostul mare baschetbalist si ziarist, imi povestea ca nici la cei 65 de ani ai sai nu poate uita zornaitul lanturilor de la picioarele tatalui sau atunci cind acesta era adus in sala de judecata. Nu am trait direct asemenea grozavii, dar am incercat, in constiinta mea, sa contracarez, amintindu-mi de cele 9 luni petrecute ca militar in termen la Compania a II-a Pompieri Pitesti (ce coincidenta), intre 15 septembrie 1987 si 15 iunie 1988. Parca il si vedeam pe celebrul personaj Turcanu, reincarnat in soldatul Secareanu, spaima tuturor in perioada militariei mele. Dar oare cine dintre noi nu a avut un Turcanu, fie la scoala, fie pe scara blocului, fie in casa? Si atunci, de ce ma mai chinui sa raspund la intrebari de genul: De ce multi dintre romanii sunt parsivi si lasi? De ce a prins comunismul radacini in Romania atit de bine, daca Partidul Comunist Roman era cel mai slab organizat si cel mai putin numeros din intregul viitor lagar socialist? Cum unii dintre romani pot adula si acum, la peste 50 de ani de la invazia rosie, doua cluburi departamentale, infiintate de hoardele ruse?
Am si eu in casa “Fenomenul Pitesti” si, crede-ma …am plans citind paginile cartii, pe care as fi vrut-o scrisa intr-un roman cu vreo 300 de pagini, nu intr-o brosurica. Una cutremuratoare. Am luat-o si la serviciu , unde am cativa colegi ce “inca ” mai citesc , au fost si ei impresionati.
Intrbarile alea de pe final sunt cuprinzatoare…daca as sti si raspunsul….