Fonfleuri de iarnă

Presa de specialitate e plină de fonfleuri în această perioadă. E parcă dezlegare la fonleuri. Se scrie pe genunchi, se inventează ştiri, se imaginează transferuri, se minte. Se minte cu o neruşinare vecină cu penalul. E perioada în care fiecare scrie ce vrea. Ziarele de sport abundă de subiecte efemere, unele supravieţuind doar câteva minute, până când vine concurenţa cu o “exclusivitate”. Urmează din partea învinşilor un drept la replică, adică tot o “exclusivitate” fabricată. Pe cuvânt, mulţi dintre cei care fac presă sportivă astăzi i-ar face să pălească de invidie chiar şi pe Fraţii Grimm ori pe Hans Christian Andersen. Au imaginaţie băieţii, nu glumă.

Există un personaj în fotbalul românesc pe care, în loc să-l ignore, presa îl mediatizează cu o înverşunare suspectă. Omul jigneşte ziariştii, îi scuipă, îi ameninţă. Iar băieţii îi pupă mâinile. “Nu ne-aţi înjurat destul. Nu ne-aţi scuipat destul. Înjuraţi-ne, scuipaţi-ne. Vă rugăm. Încă o dată şi încă o dată”. Vorbele mitocanului sunt cuvântări sfinte pentru trepăduşii pripăşiţi în ultimii ani în presă. Orice regurgitează individul e o exclusivitate, o ştire, o bombă, o pălitură, vorba lui nea Cornel Nistorescu.

Presa română n-a fost niciodată unitară. Solidaritatea de breaslă n-a existat niciodată. De ce-ar exista? Un personaj renegat de un post de televiziune, ori ziar, e un câştig pentru concurenţă. Nu mai e concurenţă pentru valori, ci pentru nonvalori, pentru neamuri proaste. Şi, slavă Domnului, societatea românească e plină de neamuri proaste… La fel şi presa din România.