Germania

Ani în şir n-am văzut Germania decât noapte. Pe autostradă. Prima oară prin 1999, parcă. Mergeam la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă de la Eindhoven. Apoi cu Bogdan. Bogdan Lobonţ. Când ne întorceam din Olanda, într-o iarnă, acum vreo 9 ani. Ce vremuri! Oamenii erau oameni şi prietenii prieteni… Şi am mai traversat Germania, încă de câteva ori. Nu mai ţin minte exact de câte ori.

Prima vizită adevărată în Germania am făcut-o însă anul trecut, când, crezând mai întâi că e vorba de o glumă, am acceptat invitaţia lui Christian Clemens, bunul meu prieten, de a merge la un  meci al echipei sale favorite, Borussia Dortmund. Şi nu la orice meci, ci la un derby cu Schalke 04. Şi ce meci am văzut atunci: 3-3, după ce, la pauză, Shalke avea 3-0!!!

Anul acesta am repetat figura. Am văzut din nou Germania. Şi având-o ghid virtual pe Nana, mama lui Christian (în rest îl aveam pe el), am traversat Germania de la un capăt la altul, am aflat lucruri despre care habar n-aveam din istoria acestei ţări, dar mai ales despre cum funcţionează această uriaşă maşinărie care este chiar Germania. Era să uit. Am fost şi la alegeri! N-am votat, bine-nţeles, dar am fost acolo.

Germania nu mai e nici ea ce a fost odată. Şi mă refer aici la perioada din timpul războiului rece, când nemţii au renăscut din propria lor cenuşă. Cu ajutor american, e adevărat, în primii ani de după război.

RESPECTUL. Nana îmi povestea despre această calitate de bază a neamţului. Respectul. Neamţul, înainte de toate, îşi respectă semenii. Îi respectă pe cei din jurul său. Când ajungi să înţelegi asta cu adevărat, îţi dai seama că restul e poezie. E ca într-o relaţie. Dragostea nu e obligatorie. Ea poate dispărea. Respectul însă, obligatoriu, trebuie să fie nemuritor.

BUNUL SIMŢ. Puţine popoare pe lumea asta au un bun simţ atât de dezvoltat precum îl au nemţii. Şi tot de la respect pleacă. Bunul simţ îl vezi în Germania la tot pasul. Pe străzi, în case, în magazine, pe stadioane, în pădure, în restaurante. Iar acest bun simţ se traduce prin a zâmbii, a vorbii fără să ţipi şi fără să gesticulezi ca o maimuţă. Prin a fi amabil, cooperant, etc, etc.

DISCIPLINA. E greu, ca român, să înţelegi că există şi societăţi în care regulile chiar se respectă. Că nu poţi să faci ceea ce te taie capul invocând liberatatea. Că legea sau frica de aplicarea legii te determină să-ţi cumperi bilet de tren de la automatele din staţii, să-şi plăteşti impozitele sau să parchezi regulamentar.

Am amintit doar trei chestiuni străine nouă, românilor. Ştiu că mulţi vor aduce ca argumente împotriva a ceea ce am scris mai sus exemplele din cartierele sărace ale Germaniei, despre homosexuali şi despre narcomani. Ştiu despre toate acestea. Am constatat şi eu cu uimire că nemţii sunt cotropiţi, paşnic deocamdată, de cei care le-au fost secole de-a rândul slugi. Turcii, dar şi africanii ori asiaticii au o pondere din ce în ce mai mare. Nemţii nu mai fac copii. Asta o poate constata oricine merge în Germania. Actuala generaţie, mă refer aici la cei născuţi începând cu 1970, e mult prea ocupată, prea egoistă. În schimb, la tot pasul, întâlneşti persoane cu handicapuri dintre cele mai diverse. Nu cred că sunt mai mulţi ca la noi, dar nemţii nu îşi ascund handicapaţii. Mai mult, asistenţa socială de care beneficiază persoanele cu handicap, nu contează de care, te lasă fără cuvinte.

Asta e Germania. Nu ştiu cât de mult aţi înţeles din tot ceea ce am spus aici. Asta şi pentru că e greu să descrii în doar câteva cuvinte o societate precum cea germană. Peste tot există politicieni corupţi. Chiar şi în Germania. Peste tot există corupţie. Chiar şi în Germania. Peste tot există oi negre. Chiar şi în Germania. Peste tot există oameni nemulţumiţi. Chiar şi în Paradis.