Gigi. Ion Gigi

E trecut de mult de miezul nopţii. O ascult pe Cher. Ceva mai devreme a cântat Irina Loghin. Şi mai devreme, preţ de o oră, o oră şi ceva, l-am ascultat pe inegalabilul Tudor Gheorghe. A dracului combinaţie! Sunt la Gigi, la Galaţi. Cu fetele mele, care dorm la ora asta.
La Galaţi, la Gigi, e locul unde mă simt cel mai bine. E locul unde mă încarc pozitiv. Gigi e băiatul ăla care, prin anii 80, 90, făcea mingea ovală în momentul în care o lovea. Am fost aşa mândru zilele trecute când cineva, care nu l-a prins pe Gigi jucând, vorbea la superlativ de el. “Tati, eu nu l-am văzut jucând, dar îmi povestea cineva că, atunci când Ion Gigi bătea o lovitură liberă, ăia din zid se rugau la Dumnezeu ca mingea să se ducă dracului pe poartă sau în porumb”, îmi zicea cineva zilele trecute, când mă spovedeam spunându-i că în week-end mă duc la Galaţi.
Sunt într-adevăr mândru ori de câte ori aud lucruri bune despre un prieten. Aşa sunt eu. Nu ştiu dacă şi viceversa e valabilă, dar nu mai contează.
De ani buni, vin la Galaţi, la Gigi, şi mă simt extrordinar. Gigi e fostul fundaş al Oţelului Galaţi, care, la propriu, şi-a rupt picioarele pe teren. A suferit o dublă fractură, tibie şi peroneu, tocmai pe stadionul “Petrolul” din Ploieşti… Avea 20 de ani şi era vânat de marile echipe bucureştene. L/a rupt Constantin Ştefan, zis “Chibrit”, undeva pe la mijlocul terenului, la o fază care nu necesita o intrare la rupere. Nu l-a sunat nici măcare o dată pe Gigi să-şi ceară scuze. Şi-a revenit cu greu, dar şi-a revenit. Apoi, prin 1999, când juca în Germania, un băiat i-a făcut din nou dublă fractură! La celălalt picior! Atunci s-a lăsat de fotbal.
Nici nu mai ştiu cum ne-am împrietenit. Probabil în perioada aia când făceam naveta, ca tânăr jurnalist, la Galaţiul lui Marius Stan, Vasile Simionaş şi a simpaticului de Mihai Stoica. A fost singura perioadă când Mihai Stoica, zis şi Meme, a fost simpatic!
De fapt, în perioada aia eram prieten cu toţi băieţii de la Galaţi. Cu Viorel Ion, cu “Pluto” Brătianu, cu Tănase, cu Vali Ştefan, dar mai ales cu Adi State. Şi bine înţeles cu Gigi. Cu Ion Gigi.
Gigi e doctorand în sport! Mai are puţin şi termnină doctoratul. A făcut facultatea într-o perioadă în care mulţi dintre coechipierii săi râdeau de el. Râdeau de el că fugea din cantonamente ca să meargă la şcoală.
A vrut să se facă antrenor. A şi fost, de fapt. La Vaslui, la Oţelul. E tobă de fotbal. Stă de multe ori bot în bot cu Ionel Tămăşanu, preparatorul fizic de la Oţelul, un om extraordinar. Vorbesc despre fotbal ca doi academicieni! Gigi al meu are o bibliotecă despre fotbal. Spre deosebire de alţii. N-are însă noroc, n-are relaţii. Are spinarea dreaptă, însă. Iar în România, ăsta e un defect… Stăm de vorbă uneori ore în şir. Ne regăsim în povestirile fiecăruia.
Gigi nu e un om bogat. Nu e un om perfect. Nu e un tată ideal. Nu e bărbatul din visele femeilor. E un om normal. Cu defecte şi calităţi. E prietenul meu. E omul care mă aşteaptă cu braţele şi cu inimile deschise. Necondiţionat!
E mare lucru. Într-o lume în care domneşte interesul, el e insula pe care îmi trag sufletul atunci când am impresia că mă înec în oceanul diserării.
Îi place viaţa. La fel şi mie. Mă ascultă, îmi dă sfaturi. Nu e un filozof, nu e nici măcar un pedagog senzaţional. Dar, ceea ce contează cel mai mult la un prieten adevărat, ştie să asculte, ştie să te scoată, poate nici nu îşi dă seama de asta, din situaţii nasoale. Râde, aruncă o vorbă în limba lui moldovenească. Întotdeauna am zis că ăştia din zona asta a Galaţiului vorbesc mai moldoveneşte decât ăia din Iaşi sau Botoşani. S-ar putea doar să mi să pară.
Câteva cuvinte şi despre Sanda, nevasta lui, cea mai tare bucătăreasă ever! După mama şi bunica din partea mamei, Varvara, fireşte! O femeie cu un echilibru moral absolut incredibil. Femeie cu facultate, Sanda e prototipul femeii pe care orice bărbat şi-ar dori-o în spate, în umbră.
“Ce vreţi să mâncaţi mâine?”, le întreabă Sanda pe fetele mele. Iar ele, intrând în joc, stau, se gândesc şi inventează reţete. Cer luna de pe cer. Şi o au! În câteva ore petrecute în jurul cuptorului.
Ăsta e raiul meu! E ora 2 noapte. Gigi doarme de mult. Fetele la fel. Şi restul casei. Doar Alexandra, fata lui Gigi, absolventă de facultate, am impresia că navighează pe internet sau se uită la vreun film. E lumină în camera ei.
Am băut un şpriţ cu Gigi. Un vin adus de mine de la fraţii mei bulgari din Sălăjan. De la Piri, Dorel şi Mitică. Un vin din care n-ai cum să te îmbeţi, atâta de bun e.
Nici măcar oboseala nu o mai simt. Stau în bucătărie, acolo unde, pe vremuri, era grajdul casei. Tatăl lui Gigi, Dumnezeu să-l ierte, a fost cărăuş. Avea căruţă cu cai. Gigi îmi povesteşte despre el de multe ori. Omul le-a făcut case celor trei copii ai săi pe vremea lui Ceauşescu!
Gigi, ca şi soră mea Lea, sunt oamenii care, aşa simt, mă apreciază cel mai mult. Mâine, adică azi, dăm o fugă până în Republica Moldova. Mergem să facem plinul la maşini şi să luăm un vin de Cricova.
Apropo de maşină. Azi, adică ieri, am făcut patru ore până la Galaţi… Record negativ. N-am depăşit 90 la oră şi 2.500 de turaţii. Fiatul e bolnăvior. N-am mai avut bani să-i schimb chitul de ambreiaj, aşa că mă chinui. Îmi e dor de Bambina, Dacia mea Logan pe care am vândut-o în primăvară ca să-i fac pofta doamnei Anişoara…
Cred că mă duc să mă bag în pat. E târziu, dar nu îmi e somn.
I-am povestit lui Gigi că am fost la Palatul Elisabeta, acolo unde am dat mâna cu principesa Margareta. M-a ascultat şi mi-a mărturist că e mândru de mine.