Hristos A Înviat!

Pro TV-ul s-a transformat pentru câteva ore în Trinitas. Nici nu zici că e postul care îndobitoceşte poporul român de mai bine de un deceniu. Ştiri despre Învierea Domnului, etc, etc. Îmi vine să vomit… Acuzat că ar fi băgat mâna în chiloţeii unei minore, Cristian Tabără vorbeşte şi el, dar la TVR, despre marea sărbătoare. Doar e preot la bază. Ne mai despart doar câteva zeci de minute de miezul nopţii şi e competiţie mare.

Siteurile ziarelor se întrec în articole despre una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii.

Mă grăbesc să fac un duş, apoi mă îmbrac, nu neapărat elegant, şi dau fuga la biserică. La biserica noastră, din cartier. Aia la care merg cu fetele duminica şi pe care o mai vizitez uneori în timpul săptămânii, atunci când poţi să furi şi icoanele de pe pereţi că nimeni nu zice nimic. Asta pentru că  nu e nimeni prin preajmă. Doar bunul Dumnezeu, probabil.

Pe stradă am constatat, ca de fiecare dată, că oamenii îşi amintesc brusc de cele sfinte doar în ajunul marilor sărbători. Vin la biserică fără nicio chemare, doar aşa de fun sau, mă rog, că merge toată lumea. Sunt aceiaşi care zilnic înjură, bârfesc, drăcuiesc… Dar rup uşile bisericilor de Paşte, se calcă în picioare de Bobotează. Nu mai contează.

Astă-seară a fost la fel. Nu mă dau mare credincios, dar măcar am bun simţ. O spun eu, cine naiba să o spună, dacă nu eu?!

Am stat în curtea bisercii. Înăuntru era plin. Afară, un grup de tineri făcea glume proaste. Râsete zgomotoase, glume de cabană, replici de doi lei. Instalaţia de sonorizare a bisericii nu funcţiona, aşa că nu ştiai ce se întâmplă cu adevărat. Apare şi preotul cu lumină. Mă uit la ceas. E abia 23:55. Mai sunt cinci minute. Dar cine să mai aştepte? Toţi sunt grăbiţi. Mă uit în jurul meu şi văd doar feţe noi, pe care nu le descopăr duminica, la slujbă.

Într-un final, difuzoarele pârâie şi, cu întreruperi, mici, dar regulate, se aud preoţii. Corul e acelaşi, format din câteva babe amărâte, care, din lipsă de ocupaţie probabil, ori din pură credinţă,  îşi petrec duminicile la biserică. Zece babe = Zece voci total diferite! E haios. Preoţii dau impresia că abia aşteaptă să încheie slujba. Nici măcar nu aud celebrul îndemn: “Veniţi de luaţi lumină”. Clopotele rămân mute… Lumina e la liber! Civilizaţi, vecinii mei de cartier nu se îmbulzesc, aşa cum am văzut prin alte locuri. Aşteaptă cuminţi ca cineva cu lumină să treacă prin dreptul lor.

În mijlocul curţii, printre enoriaşi, un beţiv, ajuns accidental. E atât de beat încât nu se poate orienta. Abia stă pe picioare. Din când în când, scoate din buzunar o sticlă de jumătate, de plastic, de Neumarkt. Nu e bere, e alcool. Matrafox, cel mai probabil, diluat cu apă. Sau vreo vodcă proastă. Şi-a aprins două lumânări. Stă cu spatele la preoţi şi vorbeşte tare. În română, în italiană, în engleză.

Lumea încearcă să-i explice că nu e momentul să facă gălăgie. N-are însă nicio treabă. “Vor să mă omoare. D-stră ce credeţi? Mă omoară?”, i se adresează el unei femei în vârstă. “Dar fata unde e? Unde e fata?”, repetă, aşa, vreo două minute. Unii dintre cei aflaţi în preajma beţivului se amuză, alţii fug.

Preotul intră în biserică. A fost semnalul că se poate pleca acasă, iar oamenii se revarsă spre cele două ieşiri. Cei care au ţinut post, se opresc să ia Pască. Nişte bucăţele de pâine, îndesate într-un cornet de hârtie.

În mulţime dau de nea Matei. instalatorul nostru, cu care mă întreţin apoi până acasă.

Fetele lui tata sunt la Ciuc. Mi-au zis, pe zi, la telefon, că vor încerca să meargă şi ele la biserică, de Înviere, dar nu cred că au rezistat, mai ales că înţelesesem că nu au dormit după amiază.

E ora 1:45 şi mă uit pe Trinitas. E slujba, în direct, de la Patriarhie. Şi, ca de fiecare dată, de Paşte, îmi doresc să fiu mai bun. Aşa fac mereu, în fiecare an. Nu ştiu dacă sunt mai bun.  Nu ştiu dacă voi fi mai bun decât până acum. Dar, vă jur, mă străduiesc.

Hristos A Înviat!