În rândul lumii

ADI DOBRE: În rândul lumii

Dincolo de rezultatele naţionalei lui Piţurcă, egala celor mai bune două echipe din lume dacă ar fi să ne luăm după clasamentul ultimei Cupe Mondiale, suporterii români au reprezentat, de departe, surpriza de la Euro.

Atât ca număr, dar, mai ales, prin comportament. Tricolorii din tribună au surclasat peluza francezilor la meciul de debut şi au fost egalii verilor italieni la meciul de vineri. România şi-a trimis la turneul final reprezentanţii tuturor păturilor sociale şi, în plus, au venit întăriri şi din diasporă, aceştia din urmă deja cu Occidentul în sânge. Fanii români, consideraţi a fi până mai ieri „rudele sărace ale Europei unite“, i-au lăsat mască pe elveţieni la multe capitole. Cei cu dare de mână au mutat Salonul Auto de la Bucureşti la Zürich, unde au putut fi admirate autoturisme de ultimă generaţie cu numere de înmatriculare de Bucureşti, Prahova, Buzău, Satu-Mare, Mureş, Constanţa sau Timiş.

Suporterul român nu mai mănâncă din pungă şi nici nu-şi mai încurajează favoriţii pe stomacul gol. Hotelurile şi restaurantele din Zürich şi din împrejurimi sunt ticsite de români care consumă cot la cot cu ruşii sau suedezii, inferiori numeric suporterilor tricolori. Pe stradă, în afară că sunt mai gălăgioşi decât alţii, sunt priviţi cu prietenie. Până şi repertoriul galeriei este altul. Perimatul „pe ei, pe mama lor“ a fost auzit rar în tribunele de pe „Letzigrund“, iar „Deşteaptă-te române“ s-a auzit mai tare decât „Marseilleza“. Cei opt ani de exil din fotbalul mare i-au ambiţionat pe români. Poveştile cu hoţi, ţigani şi violatori, toţi cu paşaport românesc, au rămas în umbră după primele două meciuri ale naţionalei la Euro. La sărbătoarea fotbalului european din Austria şi Elveţia suporterii români au făcut ceea ce nu au făcut ambasadorii României în ultimii 18 ani. Iar Euro nu s-a terminat încă. Spectacolul continuă, cu românii în prim-plan. Echipa ţine steagul sus, dar nici galeria nu ne-a făcut de râs.

Editorial aparut in cotidianul “Evenimentul zilei”, editia de duminica, 15 iunie 2008

3 thoughts on “În rândul lumii

  1. Mai bine mai tarziu decat niciodata!
    Pot spune ca ma bucura faptul ca romanii prezenti la EURO, fie ei spectatori, fie jucatori, reprezita Romania intr-un mod civilizat si demn de membru al Comunitatii Europene. Si totusi, mai este mult pana departe!(Sa traiasca mentorul de la care am invatat expresia!!!)
    Stampila aplicata romanilor si Romaniei in strainatate este inca mult prea vie si pronuntata ca sa poata fi stearsa printr-un eveniment cum este EURO 2008. Dupa celebrul proverb “cu o floare nu se face primavara”, va fi foarte greu de a ne lepada de aceasta imensa povara a imaginii de hoti, violatori si ucigasi fara scrupule, care ne este aplicata in continuare in Europa.
    Acum cateva zile citeam in presa germana, in mai multe publicatii, un articol care relata despre o banda de hoti, “evident romani”, care actiona in tramvaiul, care face legatura intre gara din Zürich si stadionul “Letzigrund”. Nu contest realitatea, dar stilul in care era scris articolul si precizarea ca “evident” indivizii respectivi erau “romani si nu croati, polonezi sau turci” imi aduce aminte de atitudinea presei internationale referitor la orice incident cu tenta rasista produs in Germania. De fiecare data cand are loc un asemenea eveniment, evident de condamnat, publicatiile din intreaga Europa au imediat un subiect de prima pagina, sugerand ca, iata, nemtii astia nenorociti sunt toti niste nazisti inraiti pana la moarte si nu au invatat nimic din istoria lor cumplita. Este foarte bine sa fie pus la zid fiecare individ care comite o astfel de infractiune din motive rasiale, dar la fel de indicat ar fi, daca s-ar pastra proportiile si relatarea acestor fapte ar fi tratata cu egalitate si obiectivitate, indiferent de locul faptei sau da nationalitatea faptuitorului. Aceasta sabie al lui Damocles, care atarna apasator asupra nemtilor de mai mult de 60 de ani, ma face sa fiu pesimist in privinta unei schimbari rapide si radicale a imaginii romanilor in Europa. Fiecare natiune are o imagine, mai buna sau mai proasta, adevarata sau falsa. Indiferent daca vorbesti cu un francez despre englezi, cu un spaniol despre portughezi, cu un danez despre suedezi cu un german despre un olandez sau viceversa, fiecare, fireste influentat de rivaliatea istorica, economica, sportiva etc., iti va spune mai mult de rau despre celalat, dar iti va spune si ceva de bine. In schimb, daca vorbesti despre un roman… Pana acum cativa ani subiectele erau Dracula, Ceausescu, Hagi. Noroc macar cu Hagi! Acum se discuta despre cersetori, hoti si alti criminali romani. Nimic de bine! A venit timpul s-a schimbam ceva, iar fotbalul, sportul in general, este cel mai bun mijloc de a ne reface imaginea actuala.

  2. Haideti sa va povestesc o faza pe cat de amuzanta pe atat de penibila. Am constatat ca daca postez pe blogul lui Tolontan, acesta(Tolontan) sterge comenturile care nu-i convin(desi NU contin injurii sau cuvinte obscene) si le pastreaza numai pe alea care ii suna lui frumos la ureche, adica lipsa de respect pentru cei care posteaza. Dupa ce i-am spus ca e comunist, a pus cuvantul la filtru ca fiind cuvant obscen, apoi bineinteles mi-a sters comentul. Cuvantul “comunist” e un cuvant obscen? Libertate? Democratie? Aiurea, daca nu le spui ce-ar vrea ei sa auda iti baga pumnul in gura. RUSINE TOLONTAN !

  3. asta mi sa intamplat si mie pe blogul lui Georgescu.i-am reprosat in termeni civilizati ceva in legatura cu Gsp cand desi CFR a luat titlul sa scris despre steaua in primele 8 pagini. mi-a sters commentul si am cerut explicatii.evident ca ele nu au venit.

    un prieten a fost la meciul cu italia.a zis ca am fost peste ei ca si galerie.a fost foarte frumos.acum astept sa vad si pozele.poate ne pui si niste poze pe blog adi sa vedem si noi elvetia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *