Dan Jordache

Dan Iordache a fost cel mai bun prieten al meu în cei 4 ani de liceu petrecuţi între 1981 şi 1985 la Agroindustrialul din Valea Călugărească. După absolvire ne-am văzut mai rar, e adevărat, dar am ţinut cât de cât legătura. Au fost însă şi ani în care n-am ştiut unul de celălalt. Despre Dan Iordache e mult de povestit. Foarte mult! În liceu îl botezasem Jordache, un nume făcut celebru în România acelor ani de serialul american “Om bogat, om sărac”.

De câte ori îl văd, Dan Jordache mi se pare neschimbat. Acelaşi “nebun”, acelaşi nonconformist, acelaşi tip altruist, acelaşi petrolist. Jordache a fost unul dintre cei mai înrăiţi fani ai Petrolului. Şi el şi tatăl său, Gheorghe Iordache, Dumnezeu să-l ierte, fost director al staţiunii pomicole de la Măgurele – Prahova şi fost director al Direcţiei Agricole Prahova pe vremea comuniştilor, un om care nu a profitat în niciun fel de funcţiile avute înainte de 1989.

Astăzi, e deja ieri (!), am fost la Dan Jordache, la Poieni. De ceva ani, s-a mutat la Poieni, în Teleorman, acolo de unde e mama lui. Fiica unei familii de boieri foarte cunoscută în zonă, doamna Iordache a recuperat ceva teren şi a pus pe picioare, alături de “nebunul” de Dan, o plantaţie pomicolă unică în zonă. Şi oamenii din asta trăiesc.

“Tati, de ce e aşa zăpăcit Jordache, a băut energizante când era mic?”, m-au întrebat fetele când au dat ochi de fostul meu coleg de liceu. Dan Jordache, am mai spus-om, e neschimbat. Azi s-a îmbătat cumplit! Iar la plecare şi-a adus aminte că mi-a promis o gâscă! Degeaba i-am spus că n-am ce să fac cu ea. În zadar i-am explicat că n-are nici măcar cine să mi-o cureţe… Degeaba… După ce a transpirat alergând minute bune o gâscă nevinovată prin curte, a asasinat-o într-un mod în care ăia de la protecţia animalelor ne-ar fi arestat pe loc pe toţi cei prezenţi la masacru. În final, Jordache mi-a şoptit:  “E dată”.

Aşa că am băgat gâsca în mai multe pungi şi am adus-o la Bucureşti. Am sunat-o de pe drum pe tanti Steluţa, bătând tot felul de apropouri. Degeaba. Am sunat-o pe soră-mea, Lea. Degeaba. Lea măcar a fost corectă. Mi-a zis: “Când te apuci de ea, trebuie să fii foarte liniştit!”.

Şi, uite aşa, de mai bine de două ore, jumul la gâsca asasinată şi făcută cadou de Dan Jordache, fostul meu coleg de liceu. Am crezut că n-am s-o termin niciodată. În viaţa mea, n-am curăţat un pui, dar o gâscă. Ştiam despre gâscă faptul că e cel mai greu de curăţat. M-am convins!

În orice caz, am trăit o experienţă senzaţională! De câteva minute, gâsca “Made in Poieni” e în congelator! În punguliţe, fiecare cu etichetă, frumos, alături de curcanul de la Izvoarele, de la Florin, tăiat în ziua de Florii, şi din care încă mai avem!

Merci, Jordache!