Badea Cîrțan a ajuns la Lisabona! N-am mers pe jos ca Bădița, dar nici usor n-a fost.
Aventura cu autobuzul pe ruta Madrid – Lisabona s-a incheiat la ora locala 05.45 AM, intr-o superba autogara de la marginea capitalei Portugaliei. Parca Lisabona e capitala Portugaliei?!
Tocmai ce am aflat ca, daca vreau sa ajung acolo unde mi-am propus, la hotelul unde e cazat un bun prieten, trebuie sa iau metroul, apoi trenul! Descurajator… Un taximetrist imi da tarcoale, dar nu cedez. Ce, am venit la Lisabona sa ma plimb cu taxiul?
Metroul e inchis. Nu scrie nicaieri cand isi va incepe programul de lucru. Zeci de tuciurii dorm pe mozaicul din pasajul autogarii. Mai ca m-as baga langa ei.
Sunt singurul om din Lisabona care umbla in maneca scurta. Toti ma privesc ciudat. Inainte de a ma da jos din autobuz, m-am uitat sa vad ce temperatura e afara. 12 grade! Si Celsius! Mai pun un tricou pe mine.
Astept. Nimeni nu stie cand porneste Metroul… Pe colegii mei de pasaj, in Mexic am vazut oameni mai bine imbracati, ii doare fix in … era sa zic o prostie… de programul metroului din Lisabona.
Apare un negru. Asta e “badigard”, nu aurolac. Ii trezeste pe toti ai mei. Nimeni nu comenteaza. Le zice sa stea in cur, nu culcati. “Programul de somn s-a incheiat”, pare sa spuna.
Se deschid, in sfarsit, poortile Metroului! Dupa 45 de minute de asteptare. Asadar? Programul “trenului galben fara cai” din Lisabona incepe fix la 06.30 AM. Ma grabesc sa-mi cumpar o cartela. O negresa, ca aia din Tom si Jerry, careia i se vad doar picioarele de obicei, ma vede putin dezorientat.
Am schimbat planul! Am zis sa merg mai intai la “Da Luz”, sa-mi ridic acreditarea. Negresa, femeie de serviciu la Metrou, imi explica incotro sa merg, unde trebuie sa schimb, apoi pleaca.
Dupa vreo trei minute revine. Ma ia de mana si ma naga la Metrou.”Pai, si la iesire ce fac?”, o intreb speriat. “Te descurci”, imi raspunde, dupa care dispare definitv din viata mea.
Ajung la Da Luz! Cativa fani rataciti ai celor doua finaliste de azi se plimba aiurea. E abia 7.00 dimineata. Ora de aici. Recunoac “Mall”-ul din spatele stadionului, despre care pritenul Ionel Preda mi-a zis acum cativa ani ca e cel mai mare din Europa. E inchis si el.
Dai roata stadionului, dupa care ma opresc la o benzinarie. Cu 1,90 euro, adica 2, imi iai o cafea si in swndwich. Mai pun aproape un euro si cumpar si A’Bola, chiar daca nu inteleg nimic!
Am citit in ultimul mail primit de la UEFA ca Centrul de Acreditare se deschide la 9.00.
Astept la poarta, alaturi de mai multi ziaristi veniti din toata lumea
In sfarsit ae deschid portile. O domnisoara urata ma intreaba de sanatate, imi face o poza pe loc, iar in mai putin un minut Adi Dobre e acreditat la finala Ligii Campionilor dintre Real si Atletico.
Incotro sa o apuc? Mai astept o ora ca sa deschida Centrul de Presa, sa ma bag la un WI FI si sa incarc telefonul.
Cred ca am sa pun capul pe masa, o sa dorm o ora si apoi ma duc la Mall sa-mi iau ceva cu maneca lunga! Astia de la UEFA n-au dat o mocaciune!!! Nu stiu, o geaca, o cola… Nimic… Dezamagitor! As putea spune chiar devastator de dezamagitor.
La ultima oprire pe drumul de la Madrid la Lisabona, intr-o parcare cam la mijlocul distantei dintre cele doua mari orase, ne-au ajuns din irma vreo trei autocare pline cu fani ai lui Atletico. Printre ei vad insa si oameni care sunt imbracati in tricourile Realului. Nimeni nu zice insa nimic. Mi se pqre pana la urma ceva noemal.
Si pe strazile din jurul stadionului sunt grupuri mixte. Spaniolii mi se par parca mai civilizati decat englezii sau, nu stii, francezii.
Aseara la Madrid, din Terminalul 1 al aeroportului si pana la statia de Metrou am mers cu o femeie din Bistrita, care e cu familia de 5 ani la Lisabona. Femeia, care e menajera, nu s-a sfiit sa-mi maruiriseasca faptul ca e penticostala. “Nu bem, nu furam, iar spaniolii la care locuim si muncim sunt oameni de toata isprava”, spune ea..
Gata! Ma opresc aici. Incerc sa trag un pui de somn printre jurnalistii prezenti la marele eveniment!