Jurnal de călătorie. Thomas Tuchel, un tip emotiv!

Tuchel 1 Tuchel 2

Am venit în Germania, la Ennepetal, ca să mă adun. Nicidecum să mă duc la finala Ligii Campionilor de la Berlin, la conferinţa de presă a lui Thomas Tuchel sau mai ştiu eu unde.

Cum nu pot sta însă liniştit, alerg. Într-un picior! Prin Hagen (am şi scris despre cel poreclit de nemţi “Cel mai urât oraş din Westfalia”!), prin Wuppertal, prin Schwelm, prin Gevelsberg (n-am scris încă despre ele).

E prea frumos, prea interesant, iar timpul mult prea scurt, şi, sincer, vreau să văd cât mai multe. Despre cum trăiesc oamenii, cum sunt trataţi de către statul german, căruia fiecare cetăţean îi plăteşte impozite. În general lucruri obişnuite, aşa cum fac de fiecare dată când vin în vacanţă la familia mea din Ennepetal.

Finala UEFA Champions de sâmbătă de la Berlin a fost o surpriză. Aplicasem, dar nu era prima oară. Fusesem anul trecut la Lisabona, în premieră, iar speranţele legate de Berlin erau mici, mici de tot. Am primit totuşi acreditare. Şi, sincer, m-am bucurat. Cum altfel?!

Acum două zile, un prieten al lui Christian Clemens, nu fotbalistul de la Maiz, ci prietenul meu, ne-a zis: “Borussia Dortmund îl prezintă miercuri la prânz pe Tuchel”.

Ne-am dat peste cap şi am bifat şi acest eveniment.

În cei 20 de ani de presă am fost la multe conferinţe de presă. Nu fusesem însă la Borussia Dortmund, una dintre echipele cu care simpatizez în primul rând datorită lui Christian. Şi poate a lui Jürgen Klopp!

În astfel de momente, te simţi jurnalist, uiţi de toate mizeriile cu care te-ai confruntat de-a lungul carierei, de toate greutăţile şi te simţi important.

Azi m-am simţit important pentru că am stat sub acelaşi acoperiş, preţ de o oră, cu Michael Zorc şi cu Hans-Joachim Watzke. Şi cu Thomas Tuchel, dar Tuchel mai are de demonstrat până să mă impresioneze aşa cum au făcut-o cei doi amintiţi mai devreme.

M-am simţit la fel de important ca la Lisabona anul trecut, când am stat în aceeaşi încăpere cu peste o sută de jurnalişti.

Celebrele publicaţii Kicker şi Sport Bild, cele mai importante televiziuni şi radiouri din Germania şi-au trimis azi la Dortmund artileria grea, oameni pe care nu îi ştiam decât după semnătură sau de la TV!

Tuchel 3 Tuchel 4

Revin la Thomas Tuchel, pentru că el e până la urmă subiectul acestui material! L-am zărit pentru prima oară în carne şi oase pe noul antrenor al Borussiei azi. Nu am mai văzut de mult pe cineva atât de emoţionat. Asta înseamnă cu domnul Thomas Tuchel înţelege exact unde a ajuns. A şi spus-o de altfel, subliniind că privea cu admiraţie până acum ceea ce se întâmpla la Dortmund.

Întotdeauna mi-au plăcut oamenii emotivi. Pentru că pun şi sentimente în tot ceea ce fac.

La final, după ce a plecat de la conferinţă, m-am aşezat pe scaunul său, pentru o poză! Apoi m-am întâlnit cu Tuchel în lift şi ne-am salutat la plecare, în parcare!

PS: Am vizitat noul Fan Shop al BVB! Şi Muzeul clubului! Impresionante! Am făcut poze. Multe poze. Mâine, într-o postare cu puţine vorbe şi cu multe fotografii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *