“Alo! Domnul Dobre! Târgu Mureşul vă caută! Mergem la Veszprem?”. Abia ce mă hotărâsem să renunţ la deplasarea asta. Nu mai am nici bani, mai era şi programul de la Sport 1, chit că de la Sport 1 n-am mai văzut vreun ban de anul trecut… De la Gsp TV aştept de aproape un an banii… Asta, aşa, ca bârfă!
Revin! Acum vreo lună, după meciul Oltchim – Krim Ljubljana, Titi Amza, cumnatul lui Radu Voina, mi-a povestit despre deplasările pe care le face, cu gaşca lui de la Târgu Mureş, alături de fetele de la Oltchim. Titi a fost cu Loganul lui şi în Danemarca, la Herning, acolo unde Oltchimul a jucat manşa întâi a finalei Ligii Campionilor acum doi ani!
M-a tentat ideea să plec cu nişte ardeleni la drum şi să mai scriu un jurnal de călătorie, de această dată doar dintr-o deplasare la Veszprem!
Mă uit de câteva zeci de minute pe net. Trebuie să ajung vineri dimineaţă la Târgu Mureş. Aşa mi-a zis Titi: “La 10.00 plecăm”. Studiez mersul trenurilor. Niciun tren nu ajunge la ora aia. De fapt, spre Târgu Mureş nu e decât un tren pe zi. Incredibil! Caut o cursă auto. Găsesc pe google plecările de pe “Ritmului”, despre care ştiam ceva. Cel mai matinal microbuz se urneşte spre Mureş la 5.15. Ajunge înspre 12.00… Nu e bine. Titi mi-a zis de la bun început: “Omule, vino la noi de seara, dormi liniştit, iar a doua zi pornim spre Ungaria”. Am zis să nu deranjez. Aşa sunt eu. Până la urmă cedez.
Mă trezesc, duc fetele la şcoală şi vin repede acasă. Îmi calc nişte tricouri, o pereche de pantaloni, îmi fac bagajul şi fug la ziar, la Evz. Am microbuz la 13 şi 15. Ajunge la 20.00. Mai am unul la 15 şi 15. Ajunge la 22.00. E prea târziu, zic, nu-i pot deranja pe oameni la ora aia. Îmi iau banii de la contabilitate, iar Coltzul, şeful meu, îmi dă liber, aşa că fug să-l prind pe ăl de 13 şi 15.
Microbuzul de Târgu Mureş e ca orice microbuz. 18 locuri, cu tot cu şofer am impresia, lipsit de orice confort, murdar… Dau o fugă vizavi, la Profi, şi cumpăr ceva pentru oamenii ăia. Nu mă pot duce cu mâna goală. Nu înainte de a-mi ocupa un loc. Îmi pun ziarele pe ultima canapea, pe locul din dreptul culoarului, ca să-mi întind picioarele.
Pornim, fix la 13 şi 15. Zic, ce profesionalism! Aiurea. Ne ia mai bine de jumătate de oră să ieşim din Bucureşti. N-am pe nimeni nici în stânga, nici în dreapta, aşa că nu stau înghesuit. E cald. Intru în vorbă cu un tânăr, aflat pe un scaun mai în faţă. Îmi spune că e ospătar, la un club din centrul vechi. Merge la prietena sa la Sighişoara. Vorbeşte desptre meseria sa cu o pasiune care mă lasă mut de admiraţie.
Şoferul vorbeşte într-una la telefon. “Auzi, mă! Vezi că la Pucheni e radar. Iar la Potigrafu sunt ăia cu ARR-ul. Auzi, mă? ARR-ul ăla mare! Aveţi grijă”, urlă el în telefon. Ştiu multe despre mafia asta a transportatorilor auto. Aşa se explică şi faptul că nu există două firme pe acelaşi traseu! Nu există concurenţă. Iar microbuzele, multe dintre ele, au venit de afară ca maşini de marfă şi au fost adaptate transportului de persoane, aici,la noi. Iar autorităţile tac, trec cu vederea disconfortul şi lipsa de orice siguranţă a pasagerilor.
Ajungem la Braşov. Facem pauză. Microbuzul se aglomerează. Fac greşeala să mă duc la toaleta autogării. Mai bine mă duceam în boscheţi. O fată la vreo 30 de ani vorbeşte tare la telefon. Tot microbuzul află că tatăl ei a suferit un accident vascular şi că e internat la Târgu Mureş. E disperată. Are un copil de câteva luni pe care l-a lăsat în grija unei vecine. Nici lapte nu are…
Până în Sighişoara, şoferul opreşte la un popas. Fără somaţie, ne informează: “Pauză 30 de minute”. Şi dispare. Revine după 40 de minute. Pornim spre Sighişoara. Şoferul vorbeşte la telefon. Avea să-l mai închidă la capătul cursei, la Târgu Mureş!!!
Titi mă aşteaptă la autogară. Soţia sa, Luminiţa, educatoare de profesie, l-a întrebat toată ziua de mine, dar nici Titi nu ştia prea multe amănunte! Ne-am povestit însă vieţile la masă, între un pahar de palincă, o slănină cu ceapă (plus alte bucate) şi apoi un şpriţ.
Asta a fost prima zi! Era să uit! Pe la 22.00, Cipic m-a sunat, era la hotel la fetele de la Oltchim, şi mi l-a dat pe Radu Voina la telefon. Am făcut, aşa cum le promisesem băieţilor de la ziar, un interviu pentru ziua meciului.