Am impresia că în privința scrisului pe blog îl moștenesc pe Tati-Adi. Am, ca și el, pauze destul de lungi în ceea ce privește scrisul! Mă iau cu una, cu alta și, la un moment dat, constat că au mai trecut câteva zile fără să scriu. Și nu e frumos, mai ales că, la fel ca și Tati-Adi, chiar am ce povesti! În fiecare zi se întâmplă ceva, pentru că, nu e așa, fiecare zi e specială, cu bune, cu rele, nici nu mai contează.
A venit căldura! Așa spune toată lumea din jurul meu. Eu până acum despre căldura asta nu știam mare lucru. Credeam că ea vine doar de la caloriferul în apropierea căruia dorm. Tati-Adi mi-a povestit că, pe cale naturală, ea, căldura, vine de la soare, chestia aia de pe cer, care își bagă în fiecare dimineață razele în ochii noștri și nu ne mai lasă astfel să dormim.
Tot Tati-Adi mi-a mai spus zilele trecute că mai există un fel de căldură. Cică aia nu vine nici de la calorifer, nici de la soare. Vine din interiorul fiecărei ființe. La început n-am înțeles cum stă treaba cu această categorie de căldură, dar m-am prins în cele din urmă.
Și eu sunt un fel de soare, de calorifer, adică dau căldură! Dau prin felul meu de a fi. Chiar și atunci când mă urc pe oameni, când îi mușc, așa, în joacă, când nu ascult. Tati-Adi mi-a citit despre rasa asta căreia îi aparțin, Labrador se numește, am și uitat să vă spun, Labrador sunt eu, că e cea mai călduroasă rasă de câini. În sensul ăsta, al doilea, de care vorbesc.
De când am început să descopăr lumea, adică de când am început să ies din curte, pe stradă, în parc, mă frământă problema asta cu privire la căldura degajată de ființe. De ce trebuie să fii Labrador ca să dai căldură? De ce lumea nu urmează exemplul nostru, de ce lumea nu face parte din familia asta a Labradorilor, dacă tot suntem considerați cei mai calzi câini? Vă dați seama ce frumos ar fi?!
Atunci probabil n-aș mai auzi pe stradă înjurături, nu l-aș mai auzi pe Tati-Adi vorbind întruna despre lipsa de educație sau de Dumnezeu a oamenilor, poate atunci le-aș vedea mai des pe Larisa, pe Alexandra și pe „Ochi frumoși”.
Cam așa văd eu treaba asta cu căldura.
– Laika, mâine sunt 25 de grade, îl aud pe Tati-Adi vorbind din fața calculatorului.
Am înțeles că asta înseamnă că pot sta toată ziua afară, că îi pot alerga pe Tommy, fratele meu, pe Ilie, pisica vecinului Sorin, că pot dormi în iarbă sau sub Bambina, mașina de epocă a lui Tati-Adi. Doar seara mai intru în cușca mea, pentru că, am uitat să vă spun, am cușcă! Tati-Adi și unchiul Bogdan, care locuiește vizavi și care mă iubește foarte mult, au făcut cușca asta.
În următoarea postare am să vă povestesc despre cușca mea, căreia eu îi spun căsuță. Sună, parcă, mai frumos. Știți ce am constatat?! Că și căsuța asta a mea, care nu e ființă, dă căldură!