“Laika, tu ştii ce e acela un Labrador? Adică, ce înseamnă să fii Labrador?”, mă întreabă, într-o seară, Tati-Adi. “Ţi-am zis încă de când erai mică că eşti un Labrador, dar niciodată nu ţi-am povestit despre rasa asta căreia îi aparţii”, a continuat el.
Tati-Adi se aşează pe prispă. E locul lui preferat. Deşi avem în curte scaune, masă, el stă totdeauna pe prispă. Acolo îşi bea cafeaua în fiecare dimineaţă, tot acolo mănâncă, ţinând în braţe farfuria, de pe prispă urmăreşte uneori meciurile de fotbal.
Aduce din casă laptopul. “Laika, hai să-ţi citesc despre Labrador, tati! Ca să realizezi şi tu din ce rasă deşteaptă faci parte! Stai aşa să dăm pe google”, zice el. Tati-Adi îşi aşează pe nas ochelarii şi caută. Acum vreo două-trei zile mi-a explicat ce e ăla “google”. Cică e o chestie care îţi explică orice. Şi tot Tati Adi mi-a spus că, până nu de mult, google-ul ăsta nu exista, dar că oamenii se descurcau şi fără el. “Fără google, diferenţa dintre oameni era mult mai evidentă, Laika dragă! Cultura generală a fiecăruia rezulta din citit, din dorinţa de a afla cât mai mult şi cât mai multe, din dialogurile constructive cu ceilalţi oameni. Google-ul nu i-a făcut însă obligatoriu pe oameni mai deştepţi, ci doar le-a uşurat munca. Câţi folosesc google-ul pentru a-şi îmbogăţi cultura generală?! Mă rog… Vorbeam despre Labrador. Ascultă aici”, spune el.
Şi începe să citească, din diferite surse, doar lucruri frumoase despre rasa asta, Labrador, din care fac şi eu parte.
Ascult cu gura căscată. E incredibil cât de multe lucruri e în stare să facă un Labrador! “E ca şi în cazul oamenilor, Laika. Trebuie doar să vrei şi, foarte important, să ai parte de o educaţie sănătoasă, educaţie primită din partea unui părinte care înţelege la rândul să responsabilitatea creşterii unui câine, fie el şi Labrador”, adaugă Tati Adi.
Se spune că << Labradorul își are originile în provincia Newfoundland din Canada, fiind un câine de aport, iar mai târziu, după antrenarea acestuia a fost folosit și pentru vânătoare. Pescarii îl foloseau pentru aducerea spre țărm a plaselor în care era prins peștele. Labradorul Retriever a ajuns pentru prima dată în Europa, în Anglia, la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind adus de vasele pescărești portugheze. Conform altei teorii, această rasă a fost adusă cu mult înainte în Portugalia, teorie întărită și de faptul că „labrador” în limba portugheză înseamnă „muncitorul câmpului, al pământului”
Datorită acestor calități, numeroși aristrocrați au deținut exemplare din această rasă. Printre primii posesori din Anglia, de Labrador, s-a numărat și colonelul Peter Hawker, mai târziu prin anii 1860 un număr mare de aristrocrați dețineau astfel de câini devenind rapid preferatul iubitorilor de animale. Datorită aptitudinilor remarcabile de mare înotător, dar și pentru faptul că era descurcăreț în diverese medii, sunt mari câștigători la probele de aport și la probelor de câini utilitari.
Labradorul Retriever a fost recunoscut ca rasă de Asociația Chinologică Britanică în anul 1903 >>.
“Asta zice wikipedia”, îl aud pe Tati Adi. Stai să-ţi mai citesc ceva: “Labradorii sunt folosiţi la vânătoare, luatul urmei, depistarea anumitor substanţe, în poliţie şi pentru asistarea persoanelor cu probleme de sănătate. Aproximativ 60% dintre câinii care însoţesc persoanele nevăzătoare din Statele Unite ale Americii sunt labradori”.
Tati Adi îmi citeşte şi despre temperamentul Labradorului, iar în multe chestii mă regăsesc!
Îmi place ceea ce am auzit despre rasa asta, Labrador, din care fac parte. Şi, sincer, aş vrea să învăţ mult mai multe lucruri decât ştiu în acest moment. Nu depinde însă doar de mine.
Sunt mândră că sunt un Labrador!