Jurnal de ghetou! Noutăţi din Mexic

Am uitat să vă spun ceva. Moş Crăciun a sosit mai devreme la mine şi mi-a adus un calculator. La mâna a doua, dar e marfă. Prietenul Christian Clemens şi-a reînnoit garderoba, achiziţionându-şi un calculator nou, şi a renunţat la cel vechi. Cică stătea degeaba prin casă. Mi-a făcut un preţ bun, nu mie, ci lui Moş Crăciun adică (!), şi iată-mă cu sculă nouă. Aproape două săptămâni, însă, calculatorul meu a fost nefuncţional din cauza tastaturii, una şmecheră, cu “uairles”! Băga numai eorori. Am încercat să o reinstalez, dar degeaba. Aseară m-am înfuriat şi am intrat la Media Galaxy, care s-a deschis în locul lui Kiabi, aici la Auchan, hotărât să cumpăr o tastatură. M-am dus la cea mai ieftină, 30 de lei, şi am fugit cu ea la casă. Am achitat-o, iar acum scriu la ea! Sunt de belea, şi ea şi calculatorul.
Am mai uitat ceva! Am uitat să vă spun că am încărcat butelia! Mi-am demontat-o fără ajutor, am pus-o pe căruciorul meu de pensionar şi am dat fuga la o staţie GPL, aşa cum mă învăţaseră vecinii. “Domnu’ Adi, să băgaţi de 500 de mii. E destul”, m-a sfătuit un vecin. La staţia de GPL, câteva maşini aşteptau cuminţi la coadă. Plus o pereche, un moş şi o babă, cu o butelie mai mică decât a mea. Printre maşini. Vine rândul moşilor. Mă uit cum se învârte chestia aia de la cazanul cu GPL. “400, 500, 600, 700”, citeam cu voce tare. “Mamă, cât bagă ăştia în butelie?”, întreb iarăşi cu voce tare. Când a ajuns la 800 de mii, am fugit. M-am ascuns după ghereta ălora de la GPL. Eram sigur că o să bubuie. Aiurea! Moşul şi cu baba lui se fac nevăzuţi. “Bă, a cui e butelia asta?”, întreabă negriciosul care făcea plinul la maşini şi la amărâţii cu butelii deopotrivă. “A mea”, zic, şi scot capul de după gheretă. “Vino-n pana mea, că n-am voie să bag la butelii. Mă vede ăştia, mă beleşte”, strigă omul meu. “De cât băgăm?”, mă întreabă el. “De 700”, zic, încurajat că moşul şi baba din faţa mea au scăpat teferi cu 800 şi ceva de mii. În câteva secunde, butelia mea e plină. Omul meu s-a oprit la 670. Şi-a tras şi el un “kil” de GPL. Cică aşa se face. I-am mulţumit şi am plecat spre casă. Cum trotuarele erau îngustate din cauza zăpezii, iar butelia era de acum grea, am luat-o de-a dreptul pe stradă. Claxoane, înjurături, pe toate le-am îndurat cu stoicism! “Adriane, în ce ţară trăim, tată? În anul de graţie 2013, adică mileniul trei, tu cari butelia prin capitala ţării”, îmi zic cu voce tare! Experienţa asta mă distrează teribil! Ca şi celelalte trăite, aici, în Mexic. Am mai spus-o: Mexic e uneori medicament, alteori picătură chinezească!
Trec peste amănuntul că n-am montat corect butelia şi preţ de o săptămână mi-am făcut cafea de mare risc! Domnul Nelu, vecinul meu de palier a rezolvat cazul. “Domnu’ Adi, ce naiba e aşa unsuros robinetul ăsta, că-mi alunecă?”, zice Nelu. Îi povestesc cum am epuizat toate metodele de a verifica etanşeitatea la furtunul de iese din butelie, ba cu săpun şi apă, ba cu gel de ras frecat temeinic în palmă. De spuma aia Raid de gândaci nu i-am mai zis, că, probabil, ar fi zis că-s nebun!
Da, cam astea-s noutăţile din Mexic.