Cum n-am lustră în celula din Mexic, ci becuri băgate direct în luminatoarele din tavan, n-am avut confirmarea imediată a cutremurului din această dimineaţă. Oricum am realizat faptul că a fost! Cu exact o secundă înainte de a se declanşa, m-am ridicat în cur, în pat. Premoniţie, instinct de conservare ori un al şaselea simţ? Era să zic al şaptelea! M-am uitat repede la fete, că-s la mine. Zânele însă dormeau fără probleme. Am să le povestesc atunci când se vor trezi.
N-am mai închis ochii după faza asta. Cârcotaş bătrân, fără somn, casc gura la o gală de box pe digisport, deşi abia le-am urat noapte bună lui Vladimir Klitschko şi lui Alexander Povetkin. Comentatorul e mai obosit ca mine! După o pauză, înaintea unui nou meci, crainicul sălii îi roagă pe spectatori să se ridice, că urmează imnul Republicii Dominicane. Trezit din somn, al meu comentator zice: “urmează imnul Statelor Unite ale Americii”. După primele acorduri în limba spaniolă, al meu face o eschivă: “cred că e imnul Mexicului”. Banda merge, că muzica era pe bandă, iar pe final, ignorând momentul solemn, comentatorul bagă un upercut: “e imnul Statului Puerto Rico”! Aşa, sigur pe el! Crainicul prezintă următorul imn, cel al statului Puerto Rico, iar al meu, dă perversa de pe Târgul Ocna: “Ceva mai devreme a fost imnul Republicii Dominicane”!!! Devastator! Ăsta a fost cu mult peste cutremurul de azi dimineaţă!
Să revenim la oile noastre! Mi-au revenit în minte toate cutremurele trăite de-a lungul anilor. Şi n-au fost puţine. Cel mai al dracului rămâne cel din 4 martie 1977. Era seara, pe la ora 21.30. Abia ne mutaserăm la etajul 4 al blocului de pe Găgeni 88, din Ploieşti. Până atunci, adică din 1967 şi până în 1977, stătusem la 2, la două camere. La 4 aveam trei camere, ăsta a fost şi motivul pentru care familia Dobre urcase două etaje.
În seara aia de 4 martie tocmai ce ne sosise mobila de la sufragerie. Frumoasă, masivă, la modă în anii 70. Eu cu frate-miu, Edi, eram în dormitorul de la intrare. Parcă îl văd şi acum pe tata, Dumnezeu să-l odihnească, în cadrul uşii. Venise să ne ureze noapte bună şi să ne stingă lumina. La TV, în sufragerie, la bătrânul “Tem 6” (parcă aşa se numea hardughia), rula un film bulgăresc, “Dulce şi amar”. La un moment dat, începe zgâlţâiala. “E cutremur!”, zice tata. “Să vedeţi şi voi cum e un cutremur”, a continuat el. Tata l-a prins şi pe cel din 1940, despre care am învăţat la istorie! Ne spunea nouă profesoara că atunci, în 40, la cutremur, s-a dărâmat, printre multe altele, Închisoarea Doftana. Acolo unde îi făcea pionieri pe ăia din prima grupă. Adică pe deştepţi şi pe piloşi! Şi că la Doftana a murit în urma cutremurului “celebrul” lider comunist Ilie Pintilie! Cutremurul l-a făcut celebru. Şi mai ştiu un amănunt: cică şobolanii i-au mâncat urechile! Pe bune!
Revin! Când a văzut că e groasă, tata a strigat către mama, Dumnezeu s-o odihnească şi pe ea: “Vino la copii şi rămâi sub tocul uşii. Să nu fugiţi pe scări”. Mama, ca o cloşcă, ne-a strâns pe toţi trei, Gianluca nu se născuse încă, şi, după ce l-a început a încercat să ne alunge spaima, s-a apucat să ţipe. Pe scări se auzeau vecinii care îşi abandonau locuinţele şi o rupeau la fugă! Tata a luat în braţe televizorul, pe care astfel l-a salvat. A ţinut mult, preţ de câteva zeci de secunde. Apoi am coborât în curtea blocului. N-am să uit niciodată noaptea aia. Am dormit într-o maşină, a unor vecini, alături de alţi copii.
După cutremurul din 1977, ori de câte ori te întâlneai cu un cunoscut urma întrebarea devenită cu timpul firească: “Ce-ai făcut de cutremur?”. Şi povesteai.
Îmi mai aduc aminte de unul. Era prin 1986. Eram la mare, la Eforie Nord, cu Lari. Laurenţiu Iacob, prietenul meu de la parter. Aveam cameră la Hotel Bradul, parcă, iar în seara cu pricina primisem musafiri, câţiva prieteni din Ploieşti şi din Blejoi cu care ne întâlniserăm întâmplător pe plajă în ziua respectivă. Cum stăteam noi aşa de vorbă, eram la etajul I, prima cameră lângă scară, am simţit cum se mişcă totul! Strig, parafrazându-l pe tata: “E cutremur! Să vedeţi şi voi cum e un cutremur. Nu fugiţi pe scări. Staţi liniştiţi”. Când am văzut că se îngroaşă gluma (şi cutremurul ăsta a fost lung), am zbughit-o pe scări! Am ieşit din hotel înaintea recepţionerei, care, ulterior, a apărut şi ea. Era şocată săraca. Tremura ca varga şi plângea cu sughiţuri. M-am băgat repede să o liniştesc, făcând pe viteazul, deşi mai aveam puţin şi făceam pe mine de frică! Şi după zgâlţâiala asta era în vogă întrebarea: “Ce-ai făcut de cutremur?”.
Mai am amintiri legate de cutremure! Fetele lu’ tata, Maria Alexandra şi Ana Larisa, erau bebeluşi. Asta înseamnă că era prin 2004. Dormeam toţi în sufragerie. Era frig şi cum ăştia de la Radet nu dăduseră drumul la căldură pornisem aerul condiţionat. Am simţit cum trosneşte mobila. Am sărit de pe covor, unde dormeam, şi m-am pus, aşa, ca o umbrelă, peste fete. S-a oprit însă destul de repede.
Dacă mă tem de ceva foarte tare, cutremurele sunt pe primul loc în topul angoaselor mele! După şoareci! De câte ori n-am adormit cu spaima că peste noapte va veni un cutremur şi voi sfârşi sub dărâmături fără să ştiu vreodată momentul în care m-a luat Dumnezeu. Sau dracul!
Mi-am făcut o cafea şi am ieşit să fumez la capătul holului. E linişte în Mexic. A trecut mai bine de o oră de la cutremur. Am înţeles că a fost undeva la 5,5 pe scara aia a lui Richter. M-a anunţat frate-miu, Edi, care nu s-a putut abţine şi m-a sunat speriat! Trag din ţigară şi privesc prin fanta dintre cele două scări ale blocului. Pe la ora asta se trezeşte tanti Frusina, vecina mea de palier care mai joacă rolul de femeie de serviciu. De fapt bărbatul ei e mai activ la acest capitol. “Bună dimineaţa”, îmi zice tanti Frusina. “Bună dimineaţa”, îi răspund. “Aţi simţit cutremurul?”, mă bag eu în seamă. “Aoleu! Ce cutremur? A fost cutremur?”, întreabă femeia speriată, în timp ce nu mai pridideşte cu crucile pe care şi le face cu gesturi largi. Îi comunic şi magnitudinea! Pleacă speriată.
Mă uit la ceas. E trecut de ora 6.00. Am sunat-o şi pe doamna Anişoara să-i comunic că fetele sunt bine. “Ce cutremur?”, mă întreabă şi ea, trezită din somn. “De aceea erau papagalii agitaţi! Tommy? Nu l-am auzit făcând scandal”, mai zice ea. Nu mă bag la somn. Mi-a fugit de mult. Mă uit la box. Tocmai a început supermeciul dintre Miguel Cotto şi Delvin Rodriguez. Comentatorul de la digisport e şi mai obosit. Am impresia că a venit la comentariu direct de la vreun bairam sau de la vreo nuntă. L-aş întreba: “Ce-ai făcut de cutremur?”.
PS: între timp s-a încheiat şi meciul dintre Cotto şi Rodriguez. Cotto a fost devastator: KO în repriza a doua, parcă!
M-am trezit asa fara preaviz, cu cateva secunde inainte de a se produce. Am auzit rasturnandu-se afara un vas din plastic in care se adunase ceva apa de la ultima Ploaie, si pe care il asezasem intr-un echilibru precar…Catzelul meu de curte, cu alura de Saint Bernard (Pake), se tanguia nelinistit. Am realizat instant ce se intamplase…. In plus, peste aproximativ 20 de minute a venit si confirmarea. (Ascult Radio aproape permanent si de multe ori ramane deschis si peste noapte). Precedentul cutremur m-a gasit in cantina Agronomia. Era putin dupa ora pranzului… Abia incepusem sa mananc Am auzit un zgomot infundat si mi-am inchipuit ca a scapat cineva vre-o oala prin bucatarie :). Apoi am smtit vibratiile si am stiut ce este. Fiind asezat in dreptul unui stalp de rezistenta aveam de gand sa ramn pe loc…Vibratiile s-au intetit si a inceput sa-mi curga moloz in tava. Pranzul meu era oricum compromis, Asa ca m-am ridicat si am pasit cu grija dar alert catre iesire….Atunci s-au produs cateva momente de panica cand cei mai multi au alergat afara… Am auzit un geam spargandu-se. Am ajuns si eu in curte leganandu-ma… Cateva minute ne-am uitat unii la altii…Trecusem si prin asta…
In ’77 eram copii…Eu avem 8 ani… Era seara si tocmai vazusem ceva la televizor si mama ne pregatea de culcare, ingrijorata ca bietul Tata inca nu sosise de la munca…Brusc s-a intrerupt semnalul tv, apoi s-a auzit ceva ca un vuiet.Au inceput vibratiile, dupa care au fost zgaltaielile acele care ne dau fiori reci…Am intrebat i atunci: Ce este? Iar mama ne-a linistit pe toti spunand E doar cutremur, se termina curand…Si asa a fost,,, In zece minute a sosit si bietul Tata. A doua zi si in cele ce au urmat aveam sa aflam cat a fost de grav. Casa in care am crescut a rezistat cu stoicism …dar a purtat pana la consolidarea de acum cativa ani, urmele abia perceptibile ale incercarilor prin care a trecut.