Fetele lui tata s-au întors în seara asta de la Miercurea Ciuc, singura destinaţie pe care doamna Anişoara o are în propriul gps. Au venit, ca de obicei, răvăşite. Doamna Anişoara şi mai rău. Nu mai contează. Le-am promis fetelor că mâine vom ieşi în oraş, mai pe seară, după ce îmi termin treburile. Apoi n-am să le mai văd aproape o săptămână. Plec la Pireu, la meci. Depărtarea de fete cred că e principalul motiv pentru care deplasarea asta nu mă încântă aşa cum ar fi trebuit…
E frig în Mexic. Afară, pentru că în casă e destul de bine. Staţi să mă uit la termometru… Sunt în jur de 22 de grade în celulă. E bine având în vedere că băieţii n-au dat drumul la căldură şi, în plus, stau cu geamul deschis. Mai aprind câte o ţigară. Stau atârnat pe fereastră, dar fumul tot în casă vine!
Ştiţi ce îmi place în Mexic în perioada asta? Miroase frumos, mai ales seara. Mirosul vine de la sobele pe lemne de la casele din jurul cartierului. Dacă închizi ochii, ai impresia că eşti undeva la ţară. Mie îmi aminteşte de vacanţele copilăriei mele, dar şi de cartierul meu, unde ţiganii mai ales aveau sobe pe lemne. Şi, slavă Domnului, dacă nici la mine în cartier nu erau ţigani, atunci unde?
De când m-am mutat în Mexic, fotografiez un bloc aflat undeva în lateral-dreapta faţă de al meu. Aşa, cam la o lună-două îi trag o poză. Îi urmăresc transformarea! Când m-am mutat aici, arăta jalnic, ca şi cel în care locuiesc. Acum, sunt ca noi. O să postez pozele, ca să vedeţi. Păcat că oamenii nu se pot schimba la fel de repede şi la fel de simplu.