Am scris mai devreme ceva legat de apropiatele alegeri, alea, europarlamentarele. Şi mi-am adus aminte de un post pe care îl am de ceva vreme, vorba domnului Alin Paicu, la “şpec”.
Materialul a fost scris acum vreo lună, înainte de Paşte. Dar e, cum să zic, de actualitate.
… Balconaşul de lângă celula mea, cel destinat aproape în exclusivitate uscării rufelor, e plin. Caut să fac loc stativului meu. Nu reuşesc. “Tanti, ce s-a întâmplat? E sărbătoare mâine?”, o întreb pe Frusina, nevasta lui nea Florian. “Nu, vecine. Am spălat toate rufele azi, că mâine mă duc la ajutoare”, vine răspunsul.
Aşa am aflat că Primăria Sectorului 3 i-a convocat pe cei cu pensii mai mici de 700 de lei undeva pe lângă târgul de maşini, ca să le împartă alimente. “Se apropie alegerile”, îmi zic. Ce nenorociţi…
Îmi beau cafeau la celălalt capăt al holului. Aştept cu înfrigurare să văd cu ce se întorc tanti Frusina şi nea Florian de la “ajutoare”. “Eu am peste 700 de lei. Nu primesc. Dar nici nu îmi trebuie pomana lor, a ăstora de la Primărie”, îmi zice tanti Stanca. Simt însă în glasul ei regretul că n-a fost convocată.
Tanti Frusina şi nea Florian îşi fac, în sfârşit, apariţia. E aproape de prânz. Au stat bieţii de ei vreo câteva ore ca să-şi ridice alimentele oferite cu generozitate de Primaria Sectorului 3, Sector în care bordurile se schimbă în fiecare an, iar colţurile intersecţiilor au suferit în ultima perioadă prefaceri majore, pe bani grei.
Nea Florian vine pe balconaş. Îşi trage cu greu picioarele. Ţine în mână o cană de cafea. E obosit, îl simt!
“Cum a fost, tată?”, îl abordez abrupt. “N-a mai fost ca anul trecut. Nu m-am găsit pe listă, aşa că am luat doar ce a primit femeia… Nu ştiu de ce eu n-am primit?”, spune el amărât. Zâmbetul îi revine însă rapid pe chipul lui de tătar.
“Tată, am primit cinci kile de făină, cinci de mălai, orez, conserve, bulion, ulei”, îmi trece în revistă “cumpărăturile”. “Anul trecut am făcut toată vara gogoşi din făina primită de la Primărie. Acum…”. O vecină de la “trei” se bagă în seamă şi lămureşte misterul lui nea Florian. “Băi, Floriane, tu n-ai primit, pentru că a primit femeia. Doar unul din familie, anul ăsta. Dacă ai fi fost divorţat de nevastă, primeai”, zice femeia.
Nea Florian e în ceaţă! “Cum adică? Să divorţez ca să primesc ajutoare? I-auzi?”, spune râzînd nea Florian.
“Auzi, tati, ăştia îşi bat joc de oameni. V-a dat ca să-i votaţi mai târziu, d-aia v-au dat alimentele astea, tati”, îi zic lui nea Florian. Prietenul meu mă aprobă şi înjură instantaneu toată clasa politică.
Pentru oameni aşa cum sunt vecinii mei, de aici, din Mexic, ajutoarele primite sunt mană cerească. Ei primesc darurile ca atare. În fiecare an. Au ajuns să creadă că li se cuvin. Aleşii cunosc însă cel mai bine mecanismul. Şi îl ung an de an ca să funcţioneze. Iar după numărarea voturilor vine şi decontul. Investiţie minimă, profit maxim.
PS: Nu mi-aş fi amintit de postul ăsta, dacă o vecină, beneficiară a ajutoarelor date de Primărie, nu mi-ar fi spus în seara asta, în plină campanie a mea de a-i determina pe oameni să nu meargă la vot, că “mamă, dacă ne mai dau şi la anul, eu mă duc la vot”. Bieţii de ei…