E frumos să constaţi că oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu şi de patimile lui Hristos, aşa, din când în când. Chiar dacă e multă impocrizie în astfel de momente, e reconfortant să constaţi că oamenii chiar se apropie de ceva ce, până la urmă, nu e pe înţelesul lor. Nici măcar în imaginaţia lor.
Dincolo de cărucioarele pline cu mâncare şi de mitocănia generalizată, rămâne Sărbătoarea în sine. Dau pariu că puţini înţeleg ce înseamnă aceste sărbători. Paşte, Crăciun, doar la astea două mă rezum, că le ştie tot păcătosul! Pentru cei mai mulţi dintre noi, aceste zile înseamnă liber de la serviciu şi “verde” la “excesuri”! Nimic mai mult!
Azi, de Paşte, am muncit. Aşa cum o fac de ani buni. Nu mă deranjează, însă. Tocmai de aceea nu cred în Postul ăla impus de biserică. Postul în sine se rezumă la comportamentul fiecăruia. Iar eu unul, fără să par lipsit de modestie, sunt mulţumit de Postul meu.
Noaptea de Înviere m-a prins la Cipic. Am trecut strada şi am luat Lumină de la Biserica Capra. Candela mi s-a stins de câteva ori! “Eşti păcătos”, mi-a zis Ovidiu Oanţă, prietenul meu. Nu l-am contrazis. Apoi am ciocnit un ou. Am plecat spre Mexic în fluierăturile şi în huiduielile publicului dornic de o partidă de “wist” în noaptea de Înviere! “Tati, mâine am zi grea: meci de hochei pe iarbă şi unul de fotbal, de Premier League. Nu vreau să mă fac de râs”, am zis eu, ca un fotbalist profesionist adevărat.
După opt ore petrecute la Eurosport, am demarat spre casă. M-am simţit ca un cub de gheaţă care se topeşte la soare. E o senzaţie incredibilă, în ciuda faptului că ştii foarte bine că sfârşitul e aproape!
Mi-am sunat fraţii. Şi am vorbit cu toţi, aşa cum nu s-a mai întâmplat de mult. Îmi pare rău că n-am ajuns la cimitir, la Ploieşti. Zilele viitoare, poate.
A fost prima mea Sărbătoare de Paşte petrecută în Mexic. Cel puţin aşa cred. Nu mai ţin minte dacă acum doi ani eram aici sau nu. Înclin să cred că mi-am petrecut Paştele alături de fete, în Sălăjan. Acum un an ştiu sigur că am fost la Poiana Braşov, tot cu fetele. Ca boierii!
Grătare, manele, băutură! E frumos în Mexic! Nea Florian, prietenul meu, a bolit toată ziua. Mi-a zis Frusina, nevasta lui, adineauri, la ţigară, pe balconaş. Cică s-a dus ieri pe la prânz după pâine şi n-a mai venit. L-au recuperat după vreo cinci ore dintr-o cârciumă din apropiere. Am rămas cu gura căscată! De când stau în Mexic, nea Florian a fost pentru mine etalon. Parcă îl aud şi acum, ori de câte ori l-am invitat la o ţuică sau la câte un şpriţ: “Nu beau eu alcool”. Ieri a scăpat ca vaca-n lucernă.
“Azi, de Paşte, n-a mâncat nimic… A băut în schimb două kile de Fanta de lămâie şi două kile de Cola. E mai bine”, mi-a completat consoarta lui.
Înainte să plec spre Eurosport, tanti Stanca a ţinut să-mi dea de pomană. Aşa m-am procopsit cu sarmale, cu o bucată de friptură, cu două felii de pâine şi cu una, groasă, de cozonac. Am dat şi eu, la rândul meu, de pomană.
“Cizmaru”, vecinul meu, ăla care acum vreo doi ani m-a propus pentru funcţia de preşedinte de bloc, s-a întors din Libia. Acolo munceşte. Nu l-am văzut însă la faţă. Am aflat, însă de la vecini că s-a întors. Urlă muzica la el ca la nebuni. Atenţie, însă: muzică populară, nu manele! “Cizmaru! are gusturi!
Iubesc Mexicul! Zilele astea am văzut o solidaritate pe care n-am mai întâlnit-o până acum. Oamenii ăştia nici nu îşi dau seama cât sunt de speciali. Mă refer, strict, la vecinii mei. Deşi uneori se bârfesc unii pe ceilalţi, se ajută. Asta mi se pare extraordinar. Şi apreciază orice bănuţ, orice bucată de pâine.
Sunt mulţi amărâţi în Mexic. Soră-mea, Lea, mi-a făcut două pachete şi mi-a zis: “Adişor, mamă, dă şi tu de pomană pentru părinţii tăi. La un bărbat şi la o femeie, care ştii tu că n-au în ziua de Paşte ce pune pe masă”. La sugestia vecinelor mele, am donat cele două pacheţele unei familii ce trăieşte de ani buni, la noi pe etaj, fără curent, fără gaze, fără căldură, fără apă caldă. Chiar am simţit că am făcut o alegere bună.
Am vorbit cu fetele. Abia aşteaptă să se întoarcă acasă. Azi am dialogat chiar de câteva ori. “Tati, ai mai zis Hristos A Înviat! De câte ori zici?”, m-a întrebat Larisa. I-am spus că până la Înălţare aşa se salută oamenii. “Păi, şi nouă de ce nu ne-a spus nimeni?”, a continuat ea. Au uitat sărăcuţele… În fiecare an le spun.
Mă duc să fumez. Pe balconaş, la capătul holului. stă în pat, în spatele meu. E mulţumit că sunt acasă. Nu îi trebuie nici mâncare. Am impresia că ştie când plec pentru mai mult timp sau, doar aşa, până la o ţigară. Are reacţii diferite. Naiba să mă ia! Nu mă pricep la pisici. Cert e că ne înţelegem bine! Azi dimineaţă i-am dat un ou roşu, pe care l-a plimbat prin toată celula. A fost haios! Şi Tommy şi momentul!
Era să uit! Azi a bătut Petrolul! În timp ce mâncam. A bătut pe Săgeata Năvodari! Doamne, ce a ajuns fotbalul românesc. Cel care are anul acesta o finală a Cupei pe care o merită: steaua – astra.
Hristos A Înviat! Din Mexic!
Explicaţie foto: Turnurile gemene din Mexic! Foto: Adi Dobre