Jurnal de ghetou! Tommy Dobre şi-a sărbătorit Ziua de Naştere în Mexic!

Sălciile din “IOR” şi-au schimbat “lucul! Din “rocăriţe”, ele s-au transformat în “bros”! Şi-au donat pletele “credincioşilor”din Sectorul 3, care ieri au sărbătorit Floriile! Cetăţenii bruneţi, dar nu doar ei, s-au înghesuit pe la bisericile din cartier pentru a primi binecuvântarea preoţilor mai mult sau mai puţin simpatici, mai mult sau mai puţin credincioşi! Fără ghilimele!
Eu de Florii am fost la cimitir. La “Mihai Bravu”, acolo unde sunt îngropaţi părinţii mei. În drum m-am oprit, însoţit fiind de soră-mea cea mare, Lea, şi de soţul ei, Darius, la Căldăruşani. A fost frumos. Am asistat la un adevărat Salon Auto, cu maşini sfinţite probabil cu mult înainte, dar parcate pe spaţiile verzi ale mănăstirii. Am ascultat slujba, de afară, că în biserică era “full”, studiind oamenii: credincioşi, “credincioşi” (!), cerşetori, călugări…
Pentru prima oară în viaţa mea, ieri am tăiat două tufe de trandafiri, aflate pe mormântul părinţilor. Nu mi-a fost greu însă.

N-a mai furat nimeni florile, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Oamenii, probabil, s-au îndreptat. Sau, poate, ăia răii s-au dus la dracul, Doamne iartă-mă!
Coincidenţă, chiar ieri, de Florii, a fost ziua tatei. Ieri ar fi împlinit 78 de ani. S-a dus, însă, la 67… Mama, biata de ea, mult mai devreme de termen, la 57…
“Asta-i viaţa”, parcă le aud pe fetele mele, aflate însă în universul concentraţionar de la Miercurea Ciuc… Bietele de ele. Nu le place acolo, dar nu au curajul să o spună “autorităţilor”. Aşteaptă de fiecare dată o minune de la mine. Iar eu… Ce dracu’ să fac?
De la cimitir am fost la Fulga de Sus, o comună aflată undeva în Prahova, pe un drum care se lasă în stânga din şoseaua Albeşti – Urziceni, pe vechiul drum al ploieştenilor spre Mare. Drum e mult spus… E o ruşine… Cratere, nu gropi, imaginea fidelă a celor care conduc ţara asta…
La Fulga de Sus stă sora mea cea mică, Gianluca. N-o cheamă aşa, dar aşa îi zicem noi. E frumos la ţară, dar doar atunci când nu plouă şi nu e frig. “Cumnate, dacă te trece ceva, nu te duce la budă! E mai bine! Oriunde, dar nu acolo”, îmi zice soţul Gianlucăi, arătând spre “cabina telefonică” aflată undeva, în grădină. Aşa e la ţară!
La Fulga de Sus am mâncat ieri o ciorbă de peşte (de crap, de acolo, din baltă, cumpărat cu 5 lei kilogramul) şi un grătar de peşte comparabil doar cu minunăţiile pe care le face Sanda, soţia lui Ion Gigi, bunul meu prieten, la Galaţi. Am mâncat ca în “Moartea Căprioarei”! Am mâncat şi am plâns!

Azi a fost ziua lui Tommy! Tommy Dobre! Motanul nostru, cumpărat acum aproape trei ani de doamna Anişoara pentru a fi dus la Miercurea Ciuc. Cum Dumnezeu e mare, Tommy a fost rapid îndrăgit de fete, dar şi de mine. Aşa a rămas Tommy, care în acte e trecut Tommy Dobre, în Sălăjan. De la Crăciun, de când fetele au fost aici, Tommy s-a mutat în Mexic. Se simte bine. N-o spun, aşa, la mişto, ci o simt!
Tommy Dobre a crescut pe laptopul meu. De fapt, pe trei laptopuri proprietate personală fărâmate în interes de serviciu (adică muncind la Evenimentul zilei). Se ascundea în spatele computerului. Probabil era mai cald.
Întotdeauna am avut o relaţie specială cu Tommy. Aşa, ca între băieţi. Iar relaţia asta s-a menţinut chiar şi după ce Tommy Dobre a fost dus la Spitalul Veterinar Ilioara şi castrat… Am suferit, dar n-am avut încotro… M-am pus în pielea lui deseori şi mi-am dat seama că e al dracului de nasol… “Asta e viaţa”, ca să le citez pe fetele mele.

După ce am ales calea exilului, în Mexic, l-am văzut tot mai rar pe Tommy. Nici măcar dimineaţa, când le duceam pe fete la şcoală nu îl vedeam. Aveam interzis! Tanti Mariana, Mariana Borş, vecina de la etajul cinci din Sălăjan, de pe diagonală, o femeie pe cinste, îmi zicea, ori de câte ori mă vedea: “Domnul Adrian, spuneţi-i doamnei să-l lase la mine pe Tommy atunci când pleacă de acasă câteva zile. Ştiţi cum plânge? Ţi se rupe inima…”

Tommy Dobre stă singur uneori şi în Mexic. Dar nu plânge. Vecinii, şi nu-s puţini ca-n Sălăjan, habar nu au că am pisică! Tommy e cel mai cuminte motan. În afara faptului că lasă păr, deşi e “British Short Hair Blue”, în rest n-am ce să-i reproşez. Poate doar faptul că mă omoară cu atenţia lui. Până la Tommy, n-am avut pisică, Decât la ţară. În cea mai mare parte a timpului nu îl înţeleg. Nici nu cred că l-ai putea înţelege. Mor pe ăia care susţin că se înţeleg cu animalele. Aiurea! Acceptând totuşi chestia asta, pot spune că eu şi Tommy ne înţelegem bine.

Nu e noapte să nu vină şi să se bage în mine, aşa, ca un copil. Preţ de 5-10 minute, după care pleacă. Îi place să audă tastatura calculatorului şi muzica pe care o ascult. Am constatat că uneori face şi compromisuri! Nu mă ceartă, de exemplu, când fumez în cameră, deşi asta se întâmplă destul de rar.

În lipsa fetelor, care azi şi-au adus destul de târziu că e ziua lui Tommy, “fratele lor”, n-am făcut cine ştie ce sărbătoare. Eu mi-am luat o sticlă de vin, iar lui Tommy i-am cumpărat un pliculeţ cu sardine. Îi plac al dracului de mult sardinele. Ştiu că n-are voie, dar, aşa, la o ocazie, merg.

Tommy Dobre a împlinit azi trei ani. Acum o lună, în lipsa mea, fetele au venit să-l ia şi să-l ducă înapoi în Sălăjan. Când a văzut cuşca, Tommy al meu a fugit! Cât e celula din Mexic de mică, n-a putut fi prins. “Tati, Tommy nu vrea să plece din Mexic”, mi-au zis fetele. “Lasă că e mai bine să stea acolo. Nu mai eşti nici tu singur”, au mai adugat prinţesele mele.

Aşa a rămas Tommy Dobre în Mexic. Stăm uneori seara la fereastră, ascultând manele, oferite cu generozitate de vecini. Privim maşinile care trec în viteză pe sub nasul nostru. Noaptea, când mai zăbovesc pe net, vine cu mine la fumat pe balconaşul din stânga, cel pe care se usucă rufe şi de la care am cheie. Cum aude un zgomot, însă, o taieeee! Direct în celulă.

Mâine băgăm aspiratorul! Facem şi noi puţină curăţenie. Tommy al meu e certat cu aspiratorul! Se sperie îngrozitor, nu ştiu de ce. Am auzit că sunt pisici pe care stăpânii lor le aspiră, pur şi simplu! Tommy, însă, e belea. Când am băgat ultima oară aspiratorul s-a ascuns atât de bine, că nu l-am găsit decât atunci când am avut geniala ideea să mă plimb cu aspiratorul în funcţiune prin celulă!

De patru luni, Tommy Dobre e bine-mersi în Mexic. Îmi e teamă de clipa în care va trebui să ne despărţim, pentru că, ştiu sigur, momentul acela va veni. Eu voi trece peste asta, am trecut eu peste multe, dar ce va fi în sufletul lui, doar el ştie.

Sper ca asta să se întâmple cât mai târziu sau, poate, niciodată! Până atunci, mă duc să-mi pun un şpriţ şi să-i urez din toată inima lui Tommy Dobre: “LA MULŢI ANI, băiatul meu!”