La izvoare, in Bulgaria

Tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a spus, cind eram mic, ca familia noastra se trage de la Sud de Dunare. Fara prea multe argumente, tata incerca astfel sa imi dea o explicatie logica cu privire la provenienta numelui nostru de familie, Dobre, probabil, cel mai uzitat cuvint in Bulgaria. Tata incerca sa ma adoarma uneori cu aceeasi poveste, repetata la infinit, din perioada cind lucra la Turnu Magurele, prin anii ’60. Chemarea strabunilor, in varianta tatalui meu, a insemnat cursul de injuraturi la distanta cu vecinii bulgari. In timpul liber, cind mai dadeau la peste pe Dunare, zarzavagiii ii injurau pe romani, asa ca sa nu se plictiseasca nici unii, nici altii. Iar valahii, nu era frumos sa ramina datori, ii injurau pe fratii de la Sud pina cind acestia reproduceau fidel sudalmile. Pentru mine, Bulgaria a insemnat mai intii antena cu 9 elementi, construita de tata la serviciu, si cu care, dupa 1980, am inceput sa prindem programele televiziunii de la Sofia. Eram singurii din blocul de pe Gageni 88 din Ploiesti care prindeau bulgarii cu “Diamantul” lor alb-negru. Am inceput sa invat bulgara, fara sa pretind macar ca as fi de-al lor. Chiar daca ma chema Dobre! La “Balgar televizia” am vazut-o pentru prima oara pe CC Catch, dar si pe Sandra, pe cei doi baieti de la Modern Talking sau pe Hristo Stoicikov. Si am auzit cu urechile mele cind, intr-o noapte, la inchiderea programului, un crainic bulgar a spus “noapte buna” dupa deja impamintenitul “leka nosht”. Ca recunostinta pentru ceea ce ne ofereau rudele de la Sofia, imi botezasem animalele din batatura cu nume bulgaresti. Celebru a ramas porumbelul Iskrenov, crescut in casa si domesticit in asa hal incit a sfirsit prin a fi calcat de o masina pe care a considerat-o, probabil, prietena. Bojidar Iskrenov, fotbalistul, nu porumbelul, a fost unul dintre idolii mei in acei ani. Iskrenov, care prin ’85 a jucat si intr-un film, a facut parte din, fara sa jignesc echipa din ‘94, cea mai frumoasa generatie a fotbalului bulgar, alaturi de Mihailov, Arabov, Dimitrov, Mladenov, Gospodinov, Getov, Sdravkov, Markov, Iordanov, Velicikov si nu in ultimul rind Emil Kostadinov. De acestia imi amintesc cel mai bine. Si n-am sa uit toata viata cum am trait, in decembrie 1983, un meci disputat la Split, ultimul din preliminariile pentru Euro ’84, cind sirbii si bulgarii mei s-au batut ca niste fraieri de erau sa termine egal si sa trimita Tara Galilor in Franta. A aparut insa unul Radanovici, prin minutul 5 al prelungirilor, si a aruncat Balcanii in aer, 3-2 pentru Iugoslavia. Si asta dupa ce Iskrenov si ai lui ratasera 50.000 de ocazii. Bulgaria a insemnat, in anii comunismului, si o sursa, printre putinele, de discuri de vinil cu muzica de orice fel. De la Verdi la Michel Jackson. De la fratii Arghirov la Depeche Mode. Dupa 1989, Bulgaria nu a mai fost atit de interesanta. Romanii, care se uitasera pina atunci la bulgari (si nu invers), si-au bagat cablu. De fapt le-a fost bagat pe git cablul. Antenele si ligheanele de aluminiu disparusera de pe blocuri. Bulgaria devenise doar o tara de tranzit spre noul “El Dorado” descoperit de romani, dar mai ales de romance, Turcia. Ani de zile nu am auzit despre Bulgaria decit lucruri rele. Am uitat pina si bruma de bulgara invatata la televizor inainte de ’89. Apoi am inceput sa fac naveta la Loveci, cind juca acolo Rachita, ploiesteanul meu. Imi amintesc cum, in primavara anului 2000, insusi Dimitar Penev, pe atunci manager general la Litex, echipa milionarului Grisa Gancev, mi-a iesit in intimpinare cu mina intinsa. “Mister Dobre, manager na AEK Buharest”, i-a soptit Rachita lui Penev. Venisem cu doi jucatori, Nicolae si Belciug, pe care incercam, eu si Rachita, sa-i vindem la bulgari. Culmea e ca lui Penev chiar i-au placut baietii. Au venit insa, prin telefon, pretentiile lui Toni Dobos, presedinte, antrenor, masor, paznic, la AEK Bucuresti, fosta Fulgerul Bragadiru si actuala Poli Timisoara. Dobos a cerut citeva sute de mii de dolari pe cei doi. Printr-un intermediar, Penev ne-a multumit si ne-a anuntat ca ne va contacta. Nici in ziua de azi nu a sunat. Despre bulgari mai stiu ca au fost in colaps economic si ca au fost salvati de nemti. De ce tocmai de nemti, draku stie. De doi ani, merg in fiecare vara la bulgari. Pe litoral. Pe un litoral despre care unii spun ca a fost construit deopotriva de mafiotii bulgari si de afaceristii nemti. Cert e ca aia de care multi romani rid, ne dau in acest moment lectii de management si marketing in turism. Dupa Albena si Nisipurile de Aur, vara asta am nimerit undeva intre Nisipuri si Varna, intr-un loc nedefinit, intre bulgari, rusi, nemti, cehi, polonezi si citiva romani cuminti. Departe de manele, de shmecheri, de ospatari pusi pe japca si de comercianti agresivi. Am uitat pina si de amanuntul ca nu erau tocmai 4 stele, asa cum platisem, ci maxim trei. Am trecut cu vederea faptul ca, intr-o dimineata, am ramas fara apa din cauza unei “die grossen avarien, ainen catastrofen”, asa cum ne prezentase situatia un angajat al hotelului. Am apreciat faptul ca baietii s-au cuplat imediat la un izvor de apa minerala si, timp de o zi si jumatate, ne-am spalat si am folosit la toaleta, cu presiune scazuta e adevarat, apa minerala sulfuroasa! Pe drumul de la Vama Veche pina la Varna, ruta aleasa de noi, pina si politistii aplica marketingul nemtesc. Adica nu mai jefuiesc la drumul mare turistii, ci ii supravegheaza respectuos, de la distanta. In Bulgaria, pentru mine si pentru fetele mele insa, cel mai reconfortant este atunci cind toti bulgarii te intimpina cu un sincer “Dobre”!