La schi în Austria

3.606 kilometri, 256 litri benzină consumaţi! Şi asta în doar 9 zile. Am fost la schi în Austria, cu fetele, cu doamna Anişoara şi, bine-ţeles, cu Bambina, Dacia noastră, care a fost atracţia Tirolului timp de 7 zile! Încă nu mi-am revenit, jur…

Am mai fost la schi, pe vremuri. Urcam cu schiurile în spinare la Sinaia, pe tren, ne opream în prima cârciumă, iar seara ne întorceam acasă mai obosiţi decât schiorii adevăraţi. În Gara de Vest, la Ploieşti, şi în tramvaiul 102, lumea întreba: “E, cum e zăpada la munte? Pârtiile?”. “Senzaţionale”, răspundeam.

Am fost ani la rând la Buşteni, pe Kalinderu, la Azuga, pe Sorica, la Poiana Braşov, la Izvorul Mureşului (aici parcă am pus prima oară schiurile în picioare, dar la mişto), la Harghita Băi, dar oare unde n-am fost. N-am luat însă niciodată acest sport în serios. Nu schiam niciodată. Eu eram responsabil cu caterinca. M-am trezit însă, acum, la bătrâneţe!

N-am plecat în Austria pentru mine. Am plecat pentru fete şi pentru doamna Anişoara. Ne-au “păcălit” Dragoş, Sorina, Edi şi Anca, cei care merg în Austria de ani buni. Şi aşa am ajuns la Burgstein, un sat de lângă Längenfeld, pe valea Ötztal, în Tirol. V-am ameţit!

Pentru doar 260 de euro am locuit la familia Fleck, într-o casă cocoţată pe un versant abrupt. Doamna Anişoara tremura ori de câte ori urcam şi coboram. Iar asta se întâmpla cel puţin o dată pe zi! Am avut o bucătărie, fetele camera lor, un televizor mic, la care am urmărit câteva meciuri de la Campionatul Mondial maculin de handbal, iar uneori, din pricina oboselii, rămâneam minute în şir blocat pe câte un canal de teleshopping încercând să aflu cum funcţionează blenderul minune ori tigaia spaţială! Era să uit: n-am avut internet, ceea ce a fost extraordinar. Din când în când mai vorbeam acasă, aşa, de control.

Pe pârtiile din Ötztal am cunoscut o lume diferită de cea a schiorilor de la noi. Sau poate sunt prea dur. Reformulez! Am cunoscut o altă faţă a schiului, a practicanţilor acestui sport. Timp de cinci zile, cât am fost pantofar la peste 3.000 de metri, le-am studiat fiecare gest, le-am admirat stilul de viaţă, uşurinţa dialogului, calmul incredibil. Şi toate astea nu pe pârtie, ci la masă, la cârciumă, în momentul în care îşi terminau porţia de schi, în telecabină, în timp ce îi învăţau pe cei mici să alunece pe zăpadă.

Timp de o săptămână cât am stat la familia Fleck, gunoiul l-am aruncat pe categorii. Plastic la plastic, sticlele de bere la sticlă (!), hârtia la hârtie, metalul la metal, iar Bio la Bio! Ne-am descălţat la parter, în camera special amenajată pentru încălţări, clăpari. schiuri, beţe şi etc! Mi-am spălat maşina singur la spălătorie, pentru 3 euro. N-am ştiut să folosesc detergentul, iar sus, la Burgstein am ajuns cu ea mai murdară decât era!

Am constatat că am cărat în Austria o mulţime de lucruri, în special alimente, care acolo, în Spar, ori în M Preis, erau chiar mai ieftine decât în România.

Fetele m-au uimit din nou. În doar patru zile, cât au durat cursurile şcolii, au învăţat să schieze. Încă din a treia zi au urcat cu telescaunul pe o pârtie destul de mare şi au coborât-o fără probleme! În a patra zi au susţinut chiar şi un concurs, la care Alexandra şi Larisa au ocupat primele două locuri în această ordine!

Am fost şi la Aqua Dome, în Längenfeld. INCREDIBIL!

Şi la dus şi la întors ne-am oprit la Budapesta, unde pentru o noapte de cazare am plătit 15 euro. Toată familia! Aşa că, nu mai staţi, duceţi-vă copiii la schi. Cei care nu aveţi copii, mergeţi la schi, nu neapărat la Längenfeld sau la Sölden, ci oriunde în Austria. E nemaipomenit. Dacă vă organizaţi din timp, nu costă mult. E chestie de ambiţie şi de organizare. Nu e nici ieftin, dar merită, credeţi-mă.

Şi dacă nu vă place schiul, încercaţi să fugiţi măcar pentru câteva zile din ţară, pentru a vedea cum ar trebui să fie şi la noi, dar nu va fi vreodată. Eu m-am convins şi de la acest drum că România, noi, românii, suntem departe de ceea ce se întâmplă în lumea civilizată. Şi, sincer, nu vreau să jignesc pe cineva. Ba aş vrea. Aş vrea să-i jignesc pe cei care au condus şi conduc această ţară de 20 de ani.

PS: Era să uit! În penultima zi, că în ultima am băgat un Aqua Dome, am schiat pentru prima oară în viaţa mea. Adică am schiat pe bune. E greu… Vă spun eu. Dar le-am promis profesorilor mei, Dragoş şi Edi, că, cât de curând, îmi voi cumpăra schiuri şi nu voi mai merge în Austria şi nici în altă parte ca pantofar!