A fost cea mai frumoasă perioadă din viață!
Acea perioadă din existența fiecărui om normal, când crede că tot ce zboară se mănâncă, dar mai ales că tot ceea ce iubește va trăi veșnic.
O perioadă în care minciunile nu își găsesc locul, cel puțin teoretic, în care dorul de viață tinde spre infinit, în care îți faci planuri pentru eternitate, neluând în calcul realitățile vieții.
În ceea ce mă privește, a fost cel mai frumos vis. Și știți de ce?! Pentru că a fost palpabil. Nu, n-a fost doar o iluzie! A fost realitate!
Am iubit și am urât deopotrivă. Am muncit și am chiulit cu aceeași râvnă. Am sperat și am deznădăjduit simultan.
A fost frumos. Al dracului de frumos și de … nemuritor.
Uneori aș vrea să dau timpul înapoi. Nu, nu se poate, știu asta, dar îmi place să mă mint. Sau, poate, nu mă mint, poate chiar reușesc imposibilul, adică să dau timpul înapoi. Uneori am impresia că reușesc. Măcar în mintea și în sufletul meu.
Sunt anii liceului. Sunt anii acelui capitol din viața mea fără de întoarcere, dar cu atâtea amintiri, cu atâtea regrete, cu atâtea împliniri, totul laolată.
Mâine dimineață, adică azi, că e trecut de miezul nopții, mă voi revedea cu cei alături de care am petrecut cele mai frumoase clipe din viața mea, colegii mei de liceu. Liceenii!
E revederea, tati! Câți ani au trecut de atunci?! Mai contează?!
Contează doar că nu vom fi toți. Pentru că unii au plecat mult prea devreme dintre noi…
Dar mâine, adică azi, vor fi cu noi. Promitem!