Londra

După 7 zile petrecute la Londra, fetele lu’ tata n-au mai vrut să revină în ţară. “Tati, mâine plecăm acasă. Acasă”, le-am zis cu o seară înainte de repatriere. “Tati, noi vrem să rămânem aici”, mi-au răspuns. După 7 zile de stat la Londra, e adevărat ca turişti, Larisa şi Alexandra n-au mai vrut să audă de România. Şi n-au decât 5 ani şi 11 luni. Degeaba le-am explicat că suntem îm excursie şi că, totuşi, e greu de trăit la Londra, probabil, cel mai scump oraş din lume. Şi la propriu şi la figurat!

Am stat 7 zile la Londra. A fost un proiect al nostru, pus la punct încă de acum 5 luni. Atât de bine, încât cred că am ieşit mai bine decât dacă am fi mers în Poiana Braşov. Fără ceas la mână, cu telefonul închis, timp de o săptămână am uitat de România şi de problemele ei, care sunt, din păcate, şi ale noastre. Singurul stres, aşa cum mă aşteptam, am fost tot noi!

Fetele lu’ tata n-au fost singurele care nu s-ar mai fi întors în ţară. De 11 ani, de la acea vizită în Olanda, unde am stat la Lobonţ şi la Chivu, de fiecare dată când mă întorc în ţară, mă cuprinde, aşa, un sentiment ciudat. N-am avut însă niciodată în aceşti ani curajul să iau hotărârea de a-mi continua viaţa departe de România. I-am propus doamnei Anişoara cel puţin două variante: Canada şi Ungaria. N-a vrut niciuna. M-am interesat chiar şi de Australia. Degeaba…

Am revenit de la Londra, după 7 zile. De la Băneasa am luat un taxi. Până în Sălăjan, şoferul, un guraliv, ne-a făcut capul mare,  a încălcat cel puţin 177 de reguli de circulaţie (unele de mai multe ori), s-a înjurat cu mai mulţi şoferi şi ne-a făcut şi la “ceas”.

Ne-am dus bagajele în casă şi am hotărât să dăm o fugă la supermarket să facem ceva cumpărături. “Bambina”, Dacia noastră, pe care o lăsasem spălată tocmai pentru a nu atrage atenţia, fusese violată de drogaţii de cartier. Aceiaşi care mi-au mai spart-o în câteva rânduri. De această dată au făcut jaf, furându-mi inclusiv roata de rezervă. Nu ştiu de ce, dar întotdeauna am crezut că substituirea “rezervei” e cea mai mare umilinţă pe care o poate trăi un conducător auto. Şi, uite aşa, a doua zi am dat fuga la Târgovişte, la prietenul Marcel Ghergu, de la Mavexim, şi i-am pus “Bambinei” alarmă. Şi, uite aşa, de câteva zile, umblu fără “rezervă”, pentru că nu m-am mai îndurat să-mi iau una nouă. Caut un jaf de geantă şi un jaf de anvelopă. Am ceva promisiuni.

Aşa cum mi-am pus alarmă la maşină, zilele viitoare îmi voi pune şi la casă, chit că hoţii n-ar avea ce să fure. Şi îmi voi cumpăra şi pistol. Pe cuvânt! După care aş lua primul zbor şi aş pleca la Londra, chit că cel mai scump oraş din lume. Ştiau fetele lu’ tata de ce nu vroiau să se mai întoarcă în România.

PS: Vreau să scriu la Evz despre cum îţi poţi petrece o săptămână la Londra chiar şi în plină criză. Şi, în câteva zile, vă voi povesti pe unde am umblat în cele 7 zile petrecute în Anglia.