Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, departe de ţară, undeva în Germania, s-a stins din viaţă, la aproape 94 de ani, Pica. O femeie, dintre cele multe din ţara asta a noastră, căreia ar trebui să i se ridice o statuie. O femeie care, ghinon, s-a născut într-o familie bogată. Asta însă pentru că s-a născut în România. Pica şi familia ei au îndurat cele mai crunte represalii ale regimului comunist: puşcărie, confiscarea averii, deportări, etc, etc, etc. Iar când fata ei a fugit în Germania, la începutul anilor ’80, Pica şi-a reluat rolul de mamă, crescându-şi nepotul după regulile moştenite de generaţii. Hărţuită zilnic de securişti, confruntându-se, ca tot românul, cu lipsurile de tot felul, Pica a supravieţuit demn, cu speranţa că sacrificiile acestui neam nu vor fi în van.
După Revoluţie, la ani buni, Pica a acceptat să părăsească România. S-a mai întors din când în când. Ultima oară acum vreo trei ani. Suporta din ce în ce mai greu deplasările lungi. Altfel, se ţinea extraordinar pentru vârsta ei. Veselă, optimistă, vorbea cu detaşare despre trecut. Nu uita să spună, însă, la sfârşit, cu voce şoptită: “Asta rămâne între noi. Să nu cumva să dai la ziar”. Normal că ceea ce îmi povestea rămânea între noi. Nu erau lucruri ieşite din comun. Erau poveşti despre trecutul ei, spuse, aşa, cu puţină părere de rău, fără resentimente însă. Pe faţa ei, dar mai ales pe mâinile ei, citeai mult mai mult decât puteai auzi. Mă întrebam uneori cum a reuşit să supavieţuiască ororilor din perioada comunistă. Ultima oară când am stat de vorbă, doar noi doi, a fost în toamnă, când am fost cu nepotul ei în Germania. Dumnezeu i-a mai dat 20 de ani de viaţă după căderea comunismului. Statul român nu i-a dat însă mai nimic. Probabil că dacă nu ar fi plecat în Germania, n-ar fi trăit atât. Când a împlinit 90 de ani, primarul din Ennepetal a venit să o felicite. Ca şi vecinii, nemţi, bine înţeles, dar care o adoptaseră. La 90 de ani, învăţa germana cu o insistenţă incredibilă.
Pica a revenit zilele trecute acasă şi a fost înmormântată la Piteşti. Pica a fost bunica bunului meu prieten, Christian Clemens.
Multumesc Adi.
Emotionant text, înalt sentiment.