Marea mahmureală

Mă doare capul îngrozitor… De 10 minute trag de o cafea făcută cu eforturi supraomeneşti. Parcă începe să mă lase. Pe la 6.00, atât era parcă ceasul, am luat două pastile de nurofen. Rezultatul: aproape nul. Sfântul Ion e de vină. Şi toţi ceilalţi sfinţi mai mult sau mai puţin celebri, în cinstea cărora tot ciocnesc de la Crăciun încoace.
Gata! Ajunge! Mâine reîncep munca. Bine, asta nu e o veste bună. Azi dimineaţă m-am urcat pe cântar. Când am văzut că depăşeşte un anumit prag am sărit iute de pe el. Nu sunt încă pregătit psihic pentru a vedea cu cât m-am îngrăşat de Sărbători… Aşa sunt eu, jucător de moral. Mai ales la început de an.
În urmă cu un an, pe vremea asta, eram la Solden, în Austria. Anul ăsta am ratat. Cel puţin luna ianuarie. Doamna Anişoara nu a fost de acord să părăsesc patria împreună cu fetele. Am înlocuit Austria cu o zi în Poiana Braşov şi cu încă una la Predeal. Nu mi-a zis ea, doamna Anişoara, că se poate face turism montan şi în România? Mi-a zis. Bine că sunt un tip cât de cât puternic şi nu mi-am tăiat venele în cele două zile petrecute în Poiană şi la Predeal. Dacă ăsta e turism, înseamnă că Austria e pe altă planetă.
Am început anul, aşa cum o facem de ceva vreme încoace, cu un parastas. La Ploieşti, acolo unde o mână de oameni se strânge şi îi plânge pe Cătălina şi pe Valeriu Mihăilescu, dragii noştri prieteni dispăruţi aiurea, într-o seară de vineri 13 ianuarie undeva pe drumul spre Ploieşti, la Săftica. Ea avea atunci, în 13 ianuarie 2006 (Doamne, ce repede trece timpul), doar 29 de ani… El un pic mai mult, 38…
Fetele sunt la Ciuc. De ieri. Mă irită doar gândul că sunt acolo. Las însă de la mine, aşa cum am făcut mereu, deşi am fost, sunt şi, cel mai probabil, voi fi acuzat de egoism. În cele câteva zile petrecute împreună au reuşit să mă surprindă cu o mulţime de chestii. Copiii ăştia cresc, iar noi îmbătrânim. Ireversibil… Ce constatare!
În noaptea de Revelion, după focul de artificii al Primăriei de la Casa Poporului, unde am fost cu ele, Alexandra şi Larisa mi-au dezvăluit dorinţele puse pentru noul an: “Tati, să fim sănătoşi cu toţii, aia vrem”. M-au rupt în două. Pe undeva mă aşteptam să aud: “Vreau la Disney” sau “Vreau nu ştiu ce jucărie”. Iar m-am înşelat în privinţa lor.
Încerc să-mi fac ordine în gânduri. Am zis că începutul de an mă va găsi odihnit, limpede în gândire. Aiurea!
Parcă nu mă mai doare aşa tare capul. Acum vreo oră aveam impresia că dacă îmi pun o antenă în cap voi prinde bulgarii!
UPC-ul m-a lăsat azi fără cablu. Cică e de la mine. Abia mâine am fost programat pentru remedierea problemei. Aşa că ascult Gold FM, postul meu favorit. Adineauri mi-a fost alături Johhny Logan, băiatul ăla de câştiga Eurovisionul prin anii 80, când Eurovisionul era Eurovision, cu melodia “Hold me now”.
Iată-l şi pe Aurelian Andreescu, probabil cea mai bună voce masculină din muzica românească ever.
Vreau să dau o fugă până la Auchan să văd dacă găsesc mai ieftin decât la Altex ceea ce vreau să-mi cumpăr de ceva vreme: un home cinema. De aproximativ doi ani vreau să-mi fac acest cadou, mai ales că DVD-ul pe care îl avem a obosit. Se opreşte pe la jumătatea filmului şi… gata. E un Eboda cumpărat în două rate de la domnul Honorius Prigoană, acum vreo 8 ani, când eram “vedeta” postului TV Sport, actualul Sport.ro, post patronat atunci de tatăl său.
Sincer, nu mi l-aş fi cumpărat nici acum, Home cinema-ul, că de el vorbesc. Dar m-a ambiţionat doamna Anişoara, cea care şi-a satisfăcut zilele trecute un moft: şi-a luat schiuri şi clăpari noi! Păi, şi eu? Eu nu “play”? Dacă fac pasul ăsta, e clar, nu m-am trezit din mahmureală!