Chinuit de o durere la spate, m-am trezit pe la ora 3.00 şi n-a mai fost chip să închid un ochi. Am luat la butonat telecomanda. Am zăbovit vreo oră, cred, pe Discovery. Pe unul dintre multele Discovery. Apoi mi-am amintit că pregătisem încă de aseară un film, cumpărat acum câteva săptămâni de la un chioşc de ziare din Pipera, “Mere roşii”.
Am văzut “Mere roşii” prima oară acum vreo 25 de ani. La vremea respectivă mi-a plăcut foarte tare, dar nu mai reţineam minte exact acţiunea. Tocmai de aceea l-am revăzut cu interes. Un film absolut extraordinar. O lecţie de viaţă dată de regizorul Alexandru Tatos, despre care am citit că şi-a făcut debutul în cinematografie chiar cu acest film. Un film extrem de curajos, produs în 1976, într-o perioadă de oarecare relaxare a cenzurii comuniste. Un film despre curaj, demnitate, curăţenie sufletească, dar şi despre invidie şi mitocănie.
I-am revăzut cu plăcere pe Mircea Diaconu într-o interpretare extraordinară, pe Mitică Popescu (chiar dacă a jucat destul de puţin), pe Florin Zamfirescu, pe Carmen Galin, dar, mai ales, pe Angela Stoenescu. Frumoasa Angela Stoenescu, într-unul dintre puţinele sale roluri. De altfel, pe vremea aceea, o ştiam mai degrabă din postura de componentă a trioului “Expres”. “Expres” ăsta era format din trei fete (Carmen Mureşan, de îşi zice acum Carmen Hara, pe post de solistă) care s-au remarcat în anii ”70 şi ”80 prin faptul că interpretau în limba română orice piesă de succes din repertoriul internaţional.
Revenind la “Mere roşii”, vreau să spun doar un cuvânt: cumpăraţi-l. Sau, mă rog, descărcaţi-l. Şi uitaţi-vă la el. E mult mai bun şi mult mai curajos decât toate filmele postdecembriste care tratează subiecte asemănătoare.