Monica Lovinescu

Nu am cunoscut-o personal pe doamna Monica Lovinescu. Nici nu am stiut, pina in 1990, foarte multe despre ea. Ne-a fost insa, paradoxal, prietena de familie zeci de ani. Pina duminica noapte, cind s-a stins. Vocea ei ragusita razbatea de dincolo, prin cortina de fier si bruiaj a regimului comunist, pe unde scurte. Asa am cunoscut-o pe doamna Monica Lovinescu. Asa am cunoscut si celelalte voci ale “Europei libere”, precum Virgil Ierunca, sotul doamnei Monica Lovinescu, Neculai C-tin Munteanu, Nestor Ratesh, Vlad Georgescu, Emil Hurezeanu, Ion Rusu-Sirianu, Serban Orescu sau Mihai Rusu. Pentru multi romani, relatia cu “Europa libera” a fost ceva de genul “invatamint de la distanta”. Printre altele, de la doamna Monica Lovinescu, si nu doar de la ea, iti puteai insusi inclusiv cunostinte despre o stiinta interzisa de comunisti, filosofia. De la Mihai Rusu, de exemplu, mai aflai ce face Marcel Raducanu. Cu Mihai Rusu am avut onoarea sa si colaborez peste ani, iar acum sa ma numesc printre prietenii sai. Intr-o zi, Mihai Rusu mi-a vorbit despre viata sa. Una in care cuvinte precum “catuse”, “securitate”, “inchisoare” erau rostite si la un deceniu si jumatate de la caderea regimului comunist cu o oarecare teama. Sau asa mi s-a parut. In timpul povestirilor sale, ma faceam mic, mic de tot, ca atunci cind legam antena radioului de calorifer ca sa ascult mai bine emisiunile de la “Europa libera”. Si la indemnul “Europei libere” am iesit in strada in decembrie 1989, cu haina rupta de o mama disperata ce incerca din rasputeri sa-si tina fiul departe de mersul istoriei. Fara certifiat de revolutionar, umilit chiar si acum, uneori zilnic, de profitorii noii orinduiri, incerc, ca un mizantrop ordinar ce sint, sa inteleg de ce nu s-a schimbat mare lucru in constiinta romanilor in ultimii 19 ani. De ce ne aducem aminte de cei mai buni dintre noi, decit atunci cind ei nu mai sunt? Un raspuns ar fi acela ca am ignorat cu buna stiinta in toti acesti ani oameni precum doamna Monica Lovinescu. Gabriel Liiceanu spunea aseara ca “Monica Lovinescu a murit în stil românesc, înconjurată adică de ignoranţa, indiferenţa şi uitarea noastră”. Cit adevar… Cred insa ca trecerea in nefiinta a doamnei Monica Lovinescu in chiar primele clipe al Saptaminii Patimilor nu este intimplatoare. Si asta pentru ca nu se moare intimplator in Postul Pastelui.

PS: Aseara, tirziu, televiziunea publica a difuzat un material, “In Memoriam”, despre doamna Monica Lovinescu. Chiar daca documentarul a mai avut si hibe, a fost, in cele din urma, unul mai mult decit interesant.